Procentul de promovabilitate în județul Satu Mare la sesiunea de toamnă a examenelor de bacalaureat a fost dezastruos. Doar unul din cinci candidați a luat Bac-ul, procentul de promovabilitate fiind cu 10 procente mai mic decât anul trecut.
Ministerul Educației a publicat pe site-ul dedicat (link inserat ulterior către bacalaureat.edu.ro), rezultatele inițiale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea august 2023.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Rata cumulată de promovare (înainte de contestații), în județul Satu Mare, este de 20.97 % (31.7 %, sesiunea sugust-septembrie 2022). Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 24.48 %, iar pentru promoțiile anterioare – 12.41%.
Au promovat 99 de candidați, dintr-un total de 472 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 82 candidați provin din promoția curentă, iar 17 candidați din promoțiile anterioare.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate pe 29 august 2023.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.