Angajații Finanțelor din mai multe județe din țară printre care și Satu Mare au protestat în data de 11 august 2023 timp de 2 ore in fața institutiilor. Zeci de angajați s-au opus eliminării posturilor și reducerii de venituri în intervalul orar 9-11 în fața Administrației Județene a Finanțelor Publice în județul Satu Mare.
Protestele au avut loc la Ploiești, Piatra Neamț, Botoșani, Timișoara, Vrancea, Bacău, Craiova, Buzău, Iași, Constanța, Galați, Teleorman. ,,Este o formă de grevă spontană pe care colegii noștri au adoptat-o deja. Nu este controlabilă de sindicat. Noi vrem să pornim pe 22 august aceeași acțiune de protest, dar între timp colegii noștri s-au supărat și mai tare și au ieșit în forme spontane. Să vedem cum ne controlează Guvernul, pe care l-am anunțat. Din ce stiu acum, la prima mână, la nivel național sunt vreo 15.000 de persoane la protest.” A declarat Vasile Marița, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe.
Ce solicitări au angajații
- plafonarea sporului de condiții vătămătoare la 1000 de lei
- indemnizația de hrană nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 de lei
- voucherele de vacanță nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 de lei
- anularea posturilor vacante
- desființarea biroului și functiei de șef birou
- normative personal: 10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 de funcții de execuție pentru direcție, 40 de funcții de execuție pentru direcție generală
Pe lânga acestea, protestatarii mai au alte două revendicări, și anume, egalizarea salariilor la nivelul maxim în plata pe fiecare funcție, grad profesional si gradație în cadrul sistemului fiscal. În aceeași ordine de idei, de mai multă vreme aceștia enunță introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaționale ,,finanțe” și a unei grile de salarizare corespunzătoare complexității activității desfășurate.
În data de 22 august, Între orele 08:30 si 10:30 sindicaliștii vor organiza protest cu încetarea lucrului in fața tuturor sediilor instituțiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcții Birouri Vamale, Direcții Antifraudă.