Cunoscută ca „biserica cu draci” pentru numeroasele scene pictate în care elementul central este diavolul ce pedepsește păcătoșii, biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din localitatea Corund este, înainte de toate, unul din cele mai importante elemente de arhitectură medievală din județul Satu Mare.
Biserica este una dintre cele mai vechi așezări ecleziastice din județ și are un trecut ce i-a fascinat pe mulți credincioși ce i-au trecut pragul. Chiar dacă nu are mulți viziatori, vestea despre dracii de pe pereți s-a răspândit până în țările nordice, însă denaturată.
Valoarea acestui monument istoric este confirmată și prin includerea ei într-un proiect european transfrontalier Ungaria-România, „Circuitul bisericilor medievale din județele Szabolcs-Szatmar-Bereg și Satu Mare”, proiect prin care s-a dorit crearea unui traseu turistic cu caracter tematic, ce își propune prezentarea exhaustivă, celor interesați, a unui patrimoniu religios și cultural unic în Bazinul Carpatic, respectiv 33 de biserici din cele două țări.
Localitatea Corund se situează pe versantul dinspre Sălaj al Munților Codrului, în așa numita zonă a Codrului, la granița comitatelor istorice Satu Mare și Solnocul de Mijloc — ulterior Sălaj și a aparținut o perioadă, din punct de vedere administrativ, de cel din urmă. Potrivit datelor istorice, o capelă de lemn a românilor din Corund este menționată pentru prima dată în 1494, însă nu se cunoaște datarea precisă a bisericii de lemn actuale. Izvoarele mai vechi plasau construcția acesteia în anul 1750, dar cercetări mai noi indică anul 1723.
Ridicată inițial în mijlocul cimitirului, pe un deal, biserica a fost strămutată pe locul ei actual în cea de a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Procesul mutării a fost unul de durată, construcția fiind transportată cu ajutorul boilor. Conform tradiției locale, lăcașul s-a folosit și în perioada strămutării, slujba oficiindu-se acolo unde se făcea popas pentru odihnă. Coborârea bisericii „din deal în vale”, după mutarea vetrei biserica de lemn a fost amplasată inițial pe un deal din apropiere, de unde a fost mutată pe amplasamentul actual. S-a mutat întreaga construcție, folosindu-se bușteni de lemn pe care s-a ridicat biserica și care, prin rotire, făceau posibilă deplasarea ei, cu ajutorul boilor.
Biserica este construită de meșteri populari asemenea celor care existau în Țara Corului, din bârne fățuite cu barda pentru îmbinarea cărora s-au combinat mai multe tehnici de dulgherie. Ceea ce atrage atenția în decorarea bisericii la exterior este un brâu sculptat în relief, decorat cu motivul funiei.
Interiorul bisericii este decorat cu compoziții murale pictate pe un fond de pânză groasă, tratată cu grund de ipsos, care acoperă aproape întreaga suprafață interioară. Fâșiile de pânză au fost fixate în așa fel încât să atenueze și să corecteze inegalitățile suprafeței generate de îmbinarea bârnelor. În cea mai mare parte, detaliile programului decorativ redau fidel iconografia bizantină cu semnificațiile sale teologice adânci, cristalizate de-a lungul secolelor.
Elementele care au făcut cunoscută această biserică atât în țară, dar și în străinătate sunt picturile de pe peretele apusean al pronaosului, ce ilustrează păcatele umane, respectiv pedepsele pentru acestea.
Sursa: Financiarul.ro






