More

    Creaţii din ciclul „Pe aripile versului”

    Au trecut mai bine de două decenii de când  una dintre stelele poeziei sătmărene s-a urcat la cer.  Emil Matei (1947 – 2001) a fost un artist autentic, nu doar prin poetica lui, ci şi prin felul însuşi de a fi.  Vă prezentăm, azi, câteva versuri  ţâşnite, cândva,  din sufletul poetului şi peniţa metaforei sale.
    Pasărea, pasăre
    Negată de cer
    Şi de pământ
    Pasărea, pasăre
    Suie-n descânt
    Ape să tulbure
    Munţi să cutremure
    Cerul să scuture
    Pasărea fluture
    Dar nimeni şi nimeni
    Şi nimeni nicicând
    Nu poate lega
    Pasărea gând
    Apele-n trecere
    Munţii-n petrecere
    Cerul izvor
    Pasărea dor
    Moment prielnic
    Acum este cel mai prielnic moment
    Radioul tace, telefonul sună
    Idilă anacronică. Ce vremuri!
    În sânge-mi iscă izul de furtună!
    Acum este cel mai prielnic moment
    Să mă-nfuriu şi să cred întocmai
    C-aşa liniştit, aşteptându-mă la treabă
    Sînt zeul, altarul şi dogma
    Acum este cel mai prielnic moment
    Pentru animalele dintre gratii şi cer
    Totuşi nu-s în stare să te privesc cu ură
    Dar nici graţiere nu se cuvine să-ţi cer!
    Acum este cel mai prielnic moment
    De –o viaţă îl aştept să vină
    Tocmai mă pregăteam să plec
    Ca o picătură de rugină.
    Despre vedere
    Să ocroteşti metafora
    Între ochiul de foc şi apa din ochi
    Până unde ochiul poate să vadă
    Ochii mei îşi sapă singuri orbita
    Să înving precum aş învinge
    Ochiul cu care te văd şi mă bucur!
    Pe distanţa ce-i desparte vederea
    Paşi spre perfecţiune
    Face cârtiţa
    Georgeta I. Govor

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE