More

    Concert extraordinar românesc dedicat Zilei Europei  la Szeged

                Pentru a marca Ziua Europei şi apartenenţa României la Uniunea Europeană, Consulatul General al României la Szeged a organizat, în data de 14 mai 2024, o amplă manifestare de diplomaţie publică, intitulată  „Ziua Europei la Seghedin”, ce a cuprins un concert extraordinar susţinut de artişti români, desfăşurat în Catedrala Romano-Catolică (Domul) din Szeged, urmat de o recepţie în cadrul căreia oficialităţile şi cei prezenţi au putut gusta printre altele bucate tradiţionale şi vinuri româneşti. Manifestarea, la care au participat peste 150 de persoane, a subliniat valenţele europene ale României şi a promovat România ca destinaţie turistică.

    În deschiderea manifestării culturale, au fost intonate imnurile Uniunii Europene, Ungariei și României. În marja evenimentului, desfăşurat în Catedrala Romano-Catolică (Domul) din Szeged, a  fost adresat un discurs de către Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Szeged. Diplomatul român a adresat linii de mesaj legate de însemnătatea construcţiei Europene, precum şi importanţa împlinirii a  20 de ani de la intrarea României în  NATO. * PS Kiss Rigo Laszlo, episcopul Diecezei Romano-Catoloce de Szeged-Csanad , care a găzduit evenimentul, precum şi PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), au transmis cuvinte de salut, în cadrul recepţiei organizate cu această ocazie.

    Programul artistic a cuprinde recitalul unui artist român de excepție, baritonul Ștefan Ignat, prim-solistul Operei Naţionale din Bucureşti,  care a fost însoţit de cadre didactice şi studenţi ai Facultăţii de Muzică şi Teatru din Timişoara. Baritonul Ştefan Ignat, fost director al Operei Naţionale din Bucureşti, cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, a colaborat cu mari orchestre şi a concertat cu succes pe marile scene lirice ale lumii. Au mai evoluat pentru public soliştii Ioan Coca; David Miron, precum şi studenţii Eva Ruscu; Alexandra Grigoraş; Lidia Todosi; Ligia Fiţiu; Radu Văran; Rebeca Chircu. În programul artistic s-au prezentat lucrări de G.P. Pergolessi; J. Brahms; F.M Bartholdy; G. Rossini; J.S. Bach: G. Faure; A. Vivaldi; G.F. Handel; A. Alessandrescu; A. Scarlatti; G.F. Handel; C. Gounod. Coordonatori artistici ai programului muzixal au fost Ştefan Ignat; Silviana-Ana Cîrdu, cadre didactice ale Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest Timișoara.

                La manifestări au participat multe oficialități, între care Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), însoțit de alți clerici din cadrul episcopiei; Tiberiu Boca, membru al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Ştefan Crâsta, preşedintele Asociaţiei Culturale a Românilor din Seghedin; Anca Stan, director adjunct a Şcolii Generale “Lucian Magdu” Bătania (Battonya), ş.a.

    Au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor ungare: Molnar Csaba, director general al Oficiului Guvernamental (Prefectura) Csongrad-Csanad;  Eors Polner, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Csongrad-Csanad; Bereny Karoly, viceprimarul oraşului Hodmezovasarhely;  col. Palics Andras, comandant adjunct al Inspectoratului de Poliţie al comitatului Csongrad-Csanad; Laszlo Dux, rectorul Universităţii “Gal Ferenc” din Szeged; Ferenc Janka, prorectorul Universităţii “Gal Ferenc” din Szeged; Pinter-Pakai Krisztina, reprezentant a Universităţii din Szeged;  Gyorgy Lazar, decanul Facultăţii de Medicină “Szent Albert Gyorgy” Szeged; reprezentanţi ai presei autohtone şi de expresie românească din Ungaria, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ș.a. Au fost prezenţi Karol Biernacki, consul onorific al Poloniei la Szeged; Torok Gyorgy, consul onorific al Bosniei-Herţegovina la Szeged, alţi diplomaţi.  Din România, au participat  printre alţii, Alina Pădurean, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste din  cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad ; chestor Tiberiu Giurea, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, ş.a.

    Cei prezenţi au participat la o recepţie, organizată în spaţiul expoziţional al Catedralei din Szeged, care a cuprins şi o degustare de mâncăruri  tradiționale româneşti, precum şi degustarea vinurilor produse de Cramele „Dradara Mocrea”.

    * Florin Vasiloni; Consul  general al României la Szeged, Discurs.

    Ziua Europei 2024, Szeged; 14 mai 2024.

    Alături de întreaga comunitate europeană, sărbătorim astăzi, aici, la Seghedin, Ziua Europei – 74 de ani de la momentul fondator al construcției europene. Adresăm mulţumiri Episcopiei Romano-Catolice de Szeged-Csanad pentru găzduirea acestui eveniment, precum şi tuturor partenerilor.

    În anul în care se împlinesc 35 ani de la căderea comunismului, Ziua Europei reprezintă un prilej de reflecție asupra valorilor fundamentale care definesc proiectul european: democrație, libertate, solidaritate, securitate, respectul pentru statul de drept și drepturile omului.

    În contextul global marcat de intensificarea conflictelor care pun în pericol ordinea mondială bazată pe reguli, este necesară și importantă consolidarea proiectului european, astfel încât să răspundă mai eficient așteptărilor și nevoilor cetățenilor europeni.

    Ziua Europei reprezintă nu doar o aniversare, ci și un bun prilej de a conștientiza realizările comune ale statelor membre, o celebrare a acestora și o reiterare a angajamentului nostru față de valorile și standardele europene.

    De asemenea, este și o bună o ocazie de a reflecta asupra viitorului comun european, cu atât mai mult în acest an în care vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European și va începe un nou ciclu legislativ şi instituțional

    9 mai reprezintă o dată reper a viziunii noastre europene comune, guvernate de respectul pentru dreptul internațional și drepturile omului.

    România contribuie constant și ferm, pe multiple paliere, la menținerea integrității proiectului european și la dezvoltarea acestuia. României este angajată la menținerea și întărirea solidarității europene. România şi Ungaria sunt parteneri strategici, ambele ţări vecine fiind parteneri în cadrul Uniunii Europene şi NATO.

    Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de când România a devenit membru al NATO. Din 2004, țara noastră a contribuit la eforturile Alianței de asigurare a securității și a prosperității statelor membre. Pentru România, apartenența la NATO şi la Uniunea Europeană reprezintă piloni ai apărării și ai dezvoltării noastre economice.

    La mulți ani, Europa! La mulți ani tuturor cetățenilor Uniunii Europene!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE