More

    CSM Olimpia Satu Mare, după puncte la Zalău

    Echipa de fotbal de la CSM Olimpia Satu Mare se află în fața unui test important. Galben-albaștrii joacă vineri la Zalău împotriva liderului seriei a 10-a din play-off-ul Ligii a 3-a,iar cu o victorie aceștia și-ar asigura prezența în semifinala barajului pentru promovarea în al doilea eșalon fotbalistic al României.
    Zălăuanii și-au asigurat deja prezența la baraj, chiar după acel 2–2 înregistrat la Satu Mare, în care echipa lui Cristian Lupuț a egalat de două ori în ultimele minute ale celor două reprize.
    Așadar, băieții noștri au de luat o revanșă după acel meci, iar obiectivul principal este obținerea celor trei puncte.
    Chiar și un egal ne menține pe poziția a 2-a a clasamentului, doar că în acest caz posibila bucurie pentru calificarea la baraj se amână cu o săptămână, când echipa noastră va juca acasă cu CSM Sighetu Marmației.
    Înaintea partidei din penultima etapă al play-off-ului, gazdele de vineri sunt pe prima poziție în clasament cu 55 puncte, pe locul 2 CSM Olimpia a acumulat 41 puncte, iar ocupanta locului 3, CSM Sighetu Marmației are 38 puncte.

    Programul ultimelor două etape din play off
    Vineri 10 mai
    SCM Zalău- CSM Olimpia Satu Mare
    Sâmbătă 11 mai
    CSM Sighet- Crișul Sântandrei
    Etapa a 9-a 18 mai
    CSM Olimpia- CSM Sighet
    Crișul Sântandrei- SCM Zalău


    Liga a 3-a Play out seria a 10-a
    Victoria merge la Minaur, Olimpia 1921 stă

    Pentru CSM Victoria Carei urmează deplasarea de la Baia Mare, unde va juca cu Minaur. Poate fi considerat un meci deschis, oarecum de vacanță, Minaur Baia Mare salvându-se deja de la retrogradare după victoria obținută marți în prelungiri cu Olimpia MCMXXI. De precizat că Minaur este singura echipă din playoff și playout, Seria a 10-a, care nu a pierdut niciun meci în această fază a competiției. Minaur – Carei se joacă vineri, de la ora 18.00.
    Olimpia MCMXXI Satu Mare stă în această etapă în care ar fi trebui să joace cu retrasa Minerul Ocna Dej. Sătmărenii luptă în continuare cu Sănătatea Cluj să scape de penultimul loc, unul retrogradabil

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE