Niciun copil din județul Satu Mare nu va mai crește în centrele de plasament

0
726

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a convocat o ședință ordinară în data de 30 mai, începând cu ora 14.00, în sala mică de ședințe a Palatului Administrativ din municipiu.
Au fost prezenți 32 de consilieri în funcție, din numărul total de 33, toate punctele de pe ordinea de zi fiind votate ca fiind favorabile.
În cadrul ședinței de joi, Consiliul Județean Satu Mare a decis să se concentreze pe eliminarea centrelor de plasament din întreg județul, transformându-le în case de tip familial.
Această măsură reflectă o schimbare semnificativă în abordarea protecției copilului, având ca obiectiv principal crearea unui mediu mai apropiat de cel familial pentru copiii instituționalizați.
Transformarea centrelor de plasament în case de tip familial este menită să ofere o îngrijire mai personalizată și un climat mai cald pentru dezvoltarea emoțională și socială a copiilor. Astfel, Consiliul Județean urmărește să îmbunătățească calitatea vieții acestor copii, asigurându-le condiții mai bune pentru o creștere armonioasă și integrarea mai facilă în societate.
Ultimul centru de plasament din județ va fi închis
Se închide Centrul de plasament „Floare de Colț” din Halmeu și oferă copiilor un mediu familial adecvat, în case noi și moderne.
Consiliul Județean Satu Mare a aprobat în cadrul şedinței ordinare de joi, înființarea caselor de tip familial “Narcisa” și „Margareta”, a Centrului de zi „Sfântul Nicolae” din Halmeu și a casei de tip familial „Gabriela” din Tășnad.
Construcțiile sunt finalizate și în curând îi vor primi pe cei 36 de copii în cele mai bune condiții.
„Niciun copil din județul Satu Mare nu va mai crește în centrele de plasament! Din toamnă, odată cu deschiderea noului an școlar, va fi desființat și ultimul centru de plasament din județ „Floare de Colț” din Halmeu, iar copiii vor fi mutați în noile case de tip familial construite cu fonduri europene”, au precizat cei din conducere.
Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, a vizitat marți, 28 mai, noile investiții. La Halmeu au fost construite două case de tip familial și un Centru de zi, iar la Tășnad o casă de tip familial.
Construcțiile au fost finalizate, iar copiii vor avea parte de camere spațioase și luminoase, spații de recreere, locuri de joacă, mobilier modern și un mediu prietenos, toate necesare pentru o creștere armonioasă.
Investiția a fost realizată de către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului din subordinea Consiliului Județean Satu Mare, printr-un proiect în valoare de 7,7 milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Ordinea de zi a ședinței ordinare:

PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului general consolidat al Judeţului Satu Mare pe anul 2024
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea situaţiilor financiare anuale ale PALAT JUD S.R.L. Satu Mare pe anul 2023
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea contului anual de execuţie a bugetului local al Judeţului Satu Mare, a bugetelor instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii (de subordonare locală), a bugetului de venituri și cheltuieli al împrumutului intern, al bugetului de venituri și cheltuieli a fondurilor externe nerambursabile pe anul 2023
PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Satu Mare nr. 142 /2020 privind validarea componenței nominale a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a Judeţului Satu Mare, pentru mandatul 2020-2024
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Listei solicitanților care au acces la locuință și a Listei de prioritate pentru acordarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, în mod exclusiv pentru specialiști din sănătate, din fondul de locuințe A.N.L., aflate în administrarea Consiliului Județean Satu Mare
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor taxe și tarife practicate de Consiliul Județean Satu Mare și instituțiile publice subordonate acestuia, în anul fiscal 2025
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea Statului de funcţii al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare
PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Satu Mare nr.132/2010 privind constituirea Consiliului de Administraţie la Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş, cu modificările și completările ulterioare
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea Statului de funcții al Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea Organigramei și a Statului de funcții ale Spitalului Județean de Urgență Satu Mare
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea Monografiei economico-militare a judeţului Satu Mare pentru anul 2024
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea trecerii din domeniul privat în domeniul public al Județului Satu Mare și dării în administrare către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Județului Satu Mare a unor construcții (C5 și C6) edificate în incinta imobilului situat în localitatea Halmeu, str. Eliberării nr. 87, înscris în CF nr. 100741 Halmeu
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea trecerii din domeniul privat în domeniul public al Județului Satu Mare și dării în administrare către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Județului Satu Mare a unei construcții (C2) edificată în incinta imobilului situat în orașul Tășnad, str. N. Bălcescu nr. 38, înscris în CF nr. 102971 Tășnad
PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea contribuției Județului Satu Mare în calitate de asociat în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „EXPRES MARAMUREȘ SATU MARE”, pentru anul 2024
DIVERSE