De-un EURO speranță!

0
358

Kovacs, Jovic și o încleștare ex-jugoslavă

Careianul nostru, Kovacs Istvan a debutat joi după amiază la EURO 2024. UEFA l-a trimis la Slovenia-Serbia deși mulți l-ar fi văzut la centru la un Spania-Italia, de exemplu…
Doar că , așa cum am văzut jocul din fața micului ecran, acest Slovenia-Serbia a părut mult mai greu de arbitrat decât finala de Europa League pe care Kovacs a condus-o perfect, la cravată, între Atalanta și Bayer Leverkusen…Dueluri tari, proteste, intrări la limită, multă determinare și adrenalină , așa cum îi șade bine unui meci între două națiuni ce până acum 20 de ani erau în aceeași Iugoslavie…Jovic a fost eroul Serbiei și am zice că vecinii noștri s-au salvat , pe moment, de la dezastru…Un eșec cu Slovenia ar fi făcut din Serbia marea deziluzie a Europeanului…Acum tragem speranța că lingura de lemn va merge spre Belgia…Asta cu condiția ca tricolorii noștri să-i dovedească sâmbătă seara pe ”dracii roșii”.
Casteels – Carrasco, Debast, Faes, Castagne – Onana, Bakayoko – Doku, De Bruyne, Trossard – Lukaku. Ăsta ar fi primul unsprezece al Belgiei…Dacă ne uităm mai atent parcă nu mai sunt băieții ăștia chiar o mare sperietoare!
Legat de cote… nu suntem favoriți. La fel ca -n meciul cu Ucraina… Belgienii au o cotă de 1,4 la victorie iar noi….dacă pui un euro pe Stanciu&co , poți lua șapte la final dacă ai noștri ies învingători…Semn că băieții care fac cotele încă ne consideră victoria fabuloasă cu Ucraina un mic foc de paie…
Ce va fi sâmbătă seara? Dacă -i luăm tare de la imn și -i speriem și pe ei ci zidul galben și Deșetaptă-te române , eu trag speranța că măcar de o remiză ne iese…
Unde mai pui armata de îngeri, heruvimi și serafimi pe care familia Iordănescu o va scoate în calea Dracilor Roșii belgieni…
Doamne -ajută și ne vedem în Centru Nou la FAN FEST ..Să-l colorăm în roșu-galben și albastru
Florin Mureșan