More



    They will rock us

         Joi, de la ora 20, la Turnul Pompierilor, va avea loc un concert estival intitulat „We will rock you”. Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti va fi atentă la bagheta dirijorului Remus Grama din Târdu Mureș. De fapt toți cei trei invitați din această săptămână ai prestigioasei instituții de cultură sătmărene sunt târgmureșeni și binecunoscuți publicului meloman sătmărean iubitor de rock.

        Numeroasele lor prezențe anterioare, cu precădere în sezonul estival, pe harta județului sătmărean (în cele două municipii și Tășnad) ne-au prilejuit informarea detaliată a biografiilor acestora. Astfel Remus și chitaristul Alex Cioată, au fost prezentați în ziarul nostru din 14 iunie 2022, iar performera de la clape, Cristina Laszlo, și o mică disertație despre rock-ul de ieri și de azi aveți în paginile ziarului din 31 octombrie 2023 atât pe print cât și pe cel electronic.
        Profit de acest relaș ce s-a ivit în secțiunea de îmbunătățire a cunoștințelor pe care le avem despre muzica de înaltă calitate și voi adăuga câteva elemente din trecutul și prezentul Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din Satu Mare. Ce sursă de inspirație mai bună aș putea găsi decât însuși site-ul filarmonicii. Spun sursă de inspirație dar de fapt reiau cuvânt cu cuvânt paragrafele din deschiderea site-ului, paragrafe intitulate „Despre noi”.
        În program piese și potpuriuri de: Queen, The Beatles, Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Bon Jovi, Red Hot Chili Peppers și Metallica.

     

    Filarmonica de Stat Dinu Lipatti

        „Clădirea care adăposteşte sala Filarmonicii este o aripă a Hotelului Dacia şi a fost construită în 1902, în stilul secession. Construcţia este realizată pe zidărie portantă şi planşe din arce de cărămidă pe traverse metalice. Holul are coloane şi două scări care duc la mezanin. Sala de concerte este flancată de colonade. Cupola este bogat ornată şi pictată în elemente de mozaic floral. Capacitatea sălii este de 400 locuri şi are o acustica excelentă, care o situează între primele cinci săli de concerte din ţară.

        În 1947 în Satu Mare s-a reorganizat <<Societatea filarmonică>>, iar din 1949 aceasta a devenit ,<<Orchestra simfonică de stat Satu Mare>>. Prima stagiune a început, neoficial, pe 12 septembrie 1949, iar oficial pe 25 februarie 1950. S-a întâmplat așa pentru că mult așteptatul decret de înființare (pentru care un grup de inimoși membri ai orchestrei, în frunte cu directorul ei de mai târziu, Coloman Sugar, a stat zile în șir pe la ușile ministerului de resort) a sosit abia în decembrie 1949.

     

        Instituționalizarea mult dorită s-a produs sub numele de Orchestra Simfonică de Stat <<Glinka>>, nume abandonat cu trecerea anilor. Din anul 1992 instituția a adoptat numele emblematic <<Dinu Lipatti>>, ceea ce a favorizat impunerea ei în conștiința publică din țară și din străinătate.
    Imaginea mai recentă a Filarmonicii Dinu Lipatti o cunoaștem începând din 1970 când, alăturată altor instituții muzicale similare ale țării, Filarmonica din Satu Mare a devenit realizatoare de evenimente concertante, simfonice, vocal-simfonice și discografice, preluate de radiodifuziune și televiziune. Filarmonica sătmăreană are câteva manifestări proprii care i-au adus popularitate şi prezenţe concertistice deosebite printre care cel mai important: Festivalul Internațional Zilele Muzicale Sătmărene.”

        Acestea fiind spuse nu-mi rămâne decât să reiterez iubitorilor de armonie (philos = iubitor; harmonia = armonie) dorința mea de pace: opriți războaiele!

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE