sursa foto: www.sportulsalajean.ro
SC Olimpia MCMXII a cedat și pe terenul liderului SCM Zalău, scor 0-2 și a ajuns penultima în seria a 10-a a Ligii a 3-a.
Băieții lui Funicello au ajuns la opt înfrângeri în actualul sezon și continuă să sufere în ofensivă.
Liderul din Zalău pornea cu prima şansă, iar băieţi lui Lupuţ au încercat să-şi impună jocul încă de la început, dar partida a fost mai echilibrată decât s-ar fii aşteptat zălăuanii, iar golurile s-au lăsat aşteptate.
Abia pe finalul primei reprize, Răzvan Matiş avea să deschidă scorul după un contraatac. A fost un gol venit într-un moment cheie, chiar înainte de pauză, astfel că la cabine s-a intrat cu avantajul minim al gazdelor.
După pauză, tot SCM Zalău a fost echipa mai periculoasă, iar eforturile băieţilor lui Cristian Lupuţ au fost răsplătite de golul marcat de Cosmin Meşter în minutul 76, gol care avea să stabilească şi scorul final al întâlnirii.
Pentru SC Olimpia MCMXII urmează un nou meci dificil, acasă cu Minaur Baia Mare în vreme ce SCM Zalău merge la Sântandrei pentru duelul cu Crișul, singura echipă ce a bătut liderul în acest sezon.
Claudiu Cornaci a dat, simbolic, lovitura de start
Partida a început cu un moment simbolic, iar Claudiu Cornaci, fost jucător la Olimpia Satu Mare, cu prezenţe în Liga 1, a dat lovitura de start, după care a fost recompensat de club cu o eşarfă şi un fanion. În prezent, Claudiu Cornaci este antrenorul grupei de copii U13 de la SCM Zalău.
SCM Zalău – SC Olimpia MCMXII Satu Mare 2 – 0 (1 – 0)
Au marcat: Răzvan Matiş (45) şi Cosmin Meşter (76)
SCM: Alberto Cimpoieşu – Alex Fărăgău, Vlad Fărcăşan, Mihai Ţipac, Alex Cherecheş (cpt.), Luca Nagy, Alex Negrean, Răzvan Matiş, Samuel Zimţa, Cosmin Meşter şi Alexandru Zaharia. Rezerve: David Poptean – Milos Bakrac, Andrei Jula, Cătălin Stoica, Adrian Niţa, Florin Pop, Marius Codreanu, Ionuţ Sălăjan şi Gabriel Fulga. Antrenor: Cristian Lupuţ
SC Olimpia: Patryk Siwiec – Laurenţiu Caba, Luca Feher, Angel Onea, Leonardo Montesinos, Raul Apai, Alex Micle, Stefan Funkenhauser, Robert Saunders, Luca Coceriuc şi Remi Emeriau. Rezerve: Dawid Mroz – Theodor Ploşteanu, Mikael Antunes, Emanuel Morar, Valentin Oneţ, Mihai Ginta, Jonathon Parker, Julian Stifano şi Luca Estan. Antrenor: Giuseppe Funicello
SERIA 10, etapa 11
vineri, 8 noiembrie 2024, ora 14:00
SCM Zalău – Olimpia MCMXXI Satu Mare 2-0
Răzvan Matiș (45), Cosmin Meșter (76)
CSM Olimpia Satu Mare – Crişul Sântandrei 1-0
Sanogo min 54
Sănătatea Cluj – ACS Diosig 1-0
Mihai Bonț (65)
sâmbătă, 9 noiembrie 2024, ora 14:00
Vulturul Mintiu Gherlii – Viitorul Cluj 0-1
Minaur Baia Mare – CSM Sighetu Marmaţiei 2-1
CLASAMENT
1.SCM Zalău 11 7 3 1 21-10 24
2.CSM Olimpia Satu Mare 11 7 2 2 23-9 23
3.Minaur Baia Mare 11 7 2 2 26-15 23
4.CSM Sighetu Marmaţiei 11 5 2 4 19-12 17
5.Crişul Sântandrei 10 5 2 3 18-12 17
6.Sănătatea Servicii Publice 10 5 2 3 17-12 17
7.Vulturul 2020 Mintiu Gherlii 11 2 3 6 9-15 9
8.Academia de Fotbal Viitorul Cluj 11 2 3 6 7-26 9
9.SC Olimpia MCMXXI Satu Mare 11 2 1 8 7-26 7
10.ACS Diosig Bihardiószeg 11 1 2 8 9-19 5