Arieșeni – Șapte destinații de vis pe care să le vizitezi iarna

0
364
În timpul iernii munții se transformă într-un peisaj desprins din basme, imaginea crestelor albe impresionează orice turist. Munții Apuseni sunt mai mult decât atât, lumea lor magică este completată de cea a cătunelor și colibelor acoperite de zăpadă, de țurțurii care atârnă de tavanul peșterilor și de cascadele înghețate. Această combinație de aspecte naturale diverse, autenticitate culturală și accesibilitate face din Munții Apuseni un loc special în timpul iernii, diferențiindu-i de alte masive montane.
Dorim să vă prezentăm câteva obiective din Arieșeni și împrejurimi: Gârda de sus (Peștera Poarta lui Ionele), Nucet (Groapa Ruginoasă, Peștera Porțile Bihorului), Vidra (Cascada Pișoaia).
Venim și cu un sfat. Pentru a scurta din drumul până la obiectivul turistic, recomand pentru cele aflate la o distanță mai mare parcurgerea unai porțiuni din drum cu mașina. E de preferat ca o bucată de drum să se facă pe jos pentru a putea admira cu adevărat peisajul înconjurător și pentru a înțelege viața pe care o duc oamenii locului.
1. Vârful Piatra Grăitoare
Admiră răsăritul sau apusul spectaculos de pe Vârful Piatra Grăitoare. Culorile calde ale soarelui ce se reflectă de pe zăpadă, împreună cu crenguțele verzi ale brazilor ce stau ascunse sub caciula de nea crează o atmosferă de basm iar priveliștea este de neuitat.
Pentru a ajunge la Vârful Piatra Grăitoare pornind din Arieșeni : mergi pe DN75 – 11 kilometri până la Telescaunul “Piatra Grăitoare”; urcă cu telescaunul / pe jos până în stația de sus iar de acolo urmează marcajul triunghi roșu circa o oră până pe Vârful Piatra Grăitoare.
Dacă dorești mai mult poți continua spre Vârful Bihorul – cel pe care se vede o construcție (releu de telecomunicații) și de acolo spre Vârful Curcubăta Mică (vârful de lângă eoliene). Apoi poți coborî spre Arieșeni urmând fie marcajul turistic bandă albastră fie drumul pe care coboară cei de la releul de telecomunicații. Ai grijă la zonele cu pericol de avalanșă și la urmărirea marcajelor turistice astfel încât să nu te rătăcești. Când zăpada este mare traseul se parcurge în condiții bune folosind schiuri de tură sau rachete de zăpadă.
2. Peștera Poarta lui Ionele
Un portal gigantic de 12 metri înalțime împodobit în zona intrării cu formațiuni efemere și spectaculoase de gheața; vizitarea peșterii se poate face doar cu ghid. Peștera a fost amenajată recent fiind iluminată, dotată cu scari și balustrade metalice astfel că este foarte ușor să o parcurgi. Ghidul iți va spune legenda peșterii și câteva informații interesante despre formarea ei și despre colonia de lilieci ce hibernează într-un sector nevizitabil al peșterii.
Ca să ajungi la Peștera Poarta lui Ionele pornind din Arieșeni urmează DN75 până în centrul comunei Gârda se Sus iar de acolo fă stânga, dupa un kilometru o iei în dreapta spre Cheile Ordancușii. După încă 1 kilometru ajungi la peșteră.
 3. Peștera Porțile Bihorului
O fereastră gigantică spre cer ce se deschide din cea de a doua sală a peșterii. Pentru a ajunge la baza ei intră în peștera prin portalul aproape perfect circular iar apoi treci peste cascadă cu mare atenție folosindu-te de punctele de susținere fixate în stâncă.
Pornind din Arieșeni spre Peștera Porțile Bihorului pe drumul național treci de satul de vacanță Vârtop, continua pe DN75 până la cantonul de la drumuri (o construcție mare, singuratică pe marginea drumului), coboară prin spatele cantonului urmând marcajul triunghi roșu până la Peștera Porțile Bihorului. Peștera se găsește în localitatea Nucet – sat Băița.
 4.Cascada Vârciorog
O spectaculoasă cădere de apa de 15 metri înalțime împodobită în anotimpul alb de formațiuni efemere de gheață. Peștera se gasește pe Valea Vârciorog, într-o pădure tânarâ de conifere.
Din Arieșeni urmeazâ DN75 spre Vârtop 2 km până la panoul informativ cu cascada iar de acolo în partea stângă urmează drumul forestier, valea Vârciorog și marcajul triunghi galben până la halta de steril, treci pe la baza ei până la Cascada Vârciorog.
Dacă vrei mai mult –  zăpada și vremea permit acest lucru – poți urca pe drumul din spatele cascadei până la un sat de mutături – părăsite în această perioadă. De acolo poți urca până intr-o frumoasă căldare iar apoi mai sus pe creastă și la Vârful Piatra Graitoare. Întoarcerea o poți face prin satul de vacanță Vârtop.
5.Cascada Pișoaia
Coloane de gheață semitransparente de 18 meti înalțime ce încântă privirea –  când temperaturile sunt suficient de scăzute. Datorită volumului mic de apă care cade pe o suprafață mare apa îngheață în forme spectaculoase. Pare o perdea de coloane creată de un arhitect foarte priceput.
Din Arieșeni urmează DN75 până la Barajul de la Mihoești. Treci peste baraj pe Valea Arieșului Mic până în Satul Nemeși, comuna Vidra; la panoul informativ Dealul cu melci. De aici urmează indicatorul spre cascadă (500 de metri) și astfel ajungeți la Cascada Pișoaia.  Dacă dorești mai mult poți merge la Casa Memorială Avram Iancu  aflată la intrarea în localitatea cu același nume. Acolo pe lângă casa în care a trăit Craiul Munților mai poți vizita muzeul etnografic ce a fost construit în jurul ei, și o mică bisericuță.
6. Peștera Coiba Mare
Cel mai larg portal de peștera din România, se gasește în Satul Casa de Piatra (Arieșeni) . Este un portal gigantic format de un paraiaș firav. În anotimpul alb intrarea este împodobită cu formațiuni frumoase de gheață.
Ca să ajungi la Coiba Mare din Arieșeni urmează DN75 până în centrul Comunei Gârda de sus. Apoi fă stânga spre satul Casa de piatră urmând drumul principal și valea Gârda Seaca – primii 8 kilometri sunt asfaltați iar următorii 4 km sunt pietruiți (dacă ai mașină cu  garda joasă ai grijă pe porțiunea cu drum pietruit). Treceți de toate casele satului urmând drumul principal, la ieșirea din sat unde accesul auto este interzis fiind o zonă protejată veți vedea pe partea stângă un indicator spre gigantica intrare a peșterii Coiba Mare.
În apropiere puteți vizita Izbucul Tauz Peștera Coiba Mică, Ghețarul Vârtop (întrebați de ghidul peșterii în sat – fără ghid nu puteți vizita peștera.)
7.Groapa Ruginoasă (600 de metri diametru și 100 de metri adâncime)
O gigantică groapă în trupul muntelui ce s-a creat în mod natural prin mici alunecări de teren și prin șiroire. Merită să o vezi pe timp de iarnă fiind mai spectaculoasă datorită contrastului dintre albul zăpezii, culoarea ruginie a gropii și verdele brazilor din jur. Are multe creste ascuțite parcă sunt niște lame de cuțit.
Din Arieșeni urmează DN75 – treci de satul de vacanță Vârtop, până ajungeți la panoul informativ cu Groapa Ruginoasa (11 kilometri). Urmați cararea și marcajul turistic bandă galbenă, din dreapta drumului, circa 40 de minute până la Groapa Ruginoasă. În apropiere puteți urca până la Varful Țapul de unde se deschide o panoramă superbă spre cele 3 pârtii și spre satul de vacanță Vârtop.
Sursa: Arieșeni.pro
Nicolae Ghişan