Colmar și Basel sunt două destinații care îmbină armonios istoria, cultura și peisajele pitorești, oferind turiștilor o experiență memorabilă. Fie că ești pasionat de artă, arhitectură sau pur și simplu vrei să te lași purtat de farmecul unor orașe pline de poveste, acest ghid te va ajuta să descoperi cele mai interesante obiective din ambele locații. Fiind destinații destul de scumpe, dacă te organizezi din timp, poți să-ți permiți să le vizitezi, la prețuri decente.
Ca de fiecare dată când am planificat un city break în Europa, ne-am cumpărat biletele de avion din timp ( din luna decembrie) iar prețul lor a fost de 187 Ron dus-întors. Am decolat de pe aeroportul internațional din Cluj și am aterizat ( după o oră și 45 de minute) pe aeroportul Basel-Mulhouse-Freiburg, cel care deservește trei țări: Franța, Elveția și Germania.
Tot din timp ne-am uitat și după cazare, așa că am hotărât să ne stabilim „cartierul general” în Hesingue, un orășel foarte pitoresc din Franța, care numără puțin peste 2000 de suflete și care se află la mai puțin de 10 minute, de mers cu mașina, de aeroport. Pentru 4 nopți de cazare am plătit 240 de euro în care a fost inclus și micul dejun. Dacă doriți cumva să vă cazați în Basel deja prețurile sunt mult mai mari, ca de altfel la tot de înseamnă Elveția.
Colmar – Bijuteria Alsaciei
Situat în inima regiunii Alsacia din Franța, Colmar te întâmpină cu străzi înguste, case medievale pictate în culori vibrante și o atmosferă ce pare desprinsă din povești. Numit de localnici „Mica Veneție”, orasul este unul dintre cele mai cunoscute și reprezentative orașe alsaciene iar cei care ajung aici rămân fascinați de arhitectura unică și peisagistica locului. Majoritatea celor care-l vizitează spun că este cel mai veritabil oraș alsacian ce oferă o viziune unică asupra istoriei europene de peste 1000 de ani.
Iată câteva dintre atracțiile principale:
Centrul vechi din Colmar și Place de la Cathedrale
Centrul vechi din Colmar vă transpune într-o lume idilică și vei trăi o reîntoarcere în timpuri vechi; veți fi captivați de labirintul străduțelor pietruite, neatinse parcă de timp și casele tipice ale burghezilor de odinioară ale Alsaciei, aliniate și frumos colorate. Odată ajunși în centrul vechi, plimbați-vă pe Rue des Tetes, Rue des Clefs și Rue de Marchands, situate în imediata apropiere de Place de la Cathedrale – este suficient pentru a înțelege cu adevărat frumusețea acestui loc.
Dacă vă răzbește foamea musai să treceți pragul restaurantului Chez Hansi, care aduce mai mult cu un han vechi de peste 100 de ani. Aici vă veți putea delecta cu specialități tipic alsaciene. Noi am optat pentru celebra Tarte flambée sau Flammekueche o specialitate a zonei, un fel de pizza dar totuși diferită de aceasta, presărată cu șuncă afumată și ceapă din belșug, brânză răzuită și un topping de smântână acrișoară și nu este deloc flambată cum s-ar înțelege din denumire. La fel de delicioasă a fost și Le Baeckeoffa d’Alsace, o altă specialitate a zonei un fel de tocăniță alsaciană, preparată din carne de porc, vită și miel, cu cartofi și legume. La desert am optat pentru o clasică Crème Brûlée, totul stropit cu un vin alb sec, tot din regiune.Preț, 60 de euro pentru două persoane, cu ciubucul de rigoare inclus.
La Petite Venise
O plimbare pe malurile canalelor din “Mica Veneție” îți va oferi ocazia să admiri reflecțiile caselor pitorești și să te bucuri de o ambianță romantică. Această zonă este ideală pentru fotografii și momente de relaxare pe terasele locale.
Una dintre cele mai valoroase colecții de artă medievală și renascentistă se găsește aici, inclusiv celebra lucrare a altarului de la Isenheim. Vizita la acest muzeu este o incursiune în istoria și cultura regiunii. Colmar se remarcă prin clădirile sale istorice, precum Maison des Têtes și numeroasele clădiri cu fațade decorative. Aceste monumente îți spun povestea unei epoci pline de artă și meșteșug.
Născut în Colmar, sculptorul Auguste Bartholdi, creatorul Statuii Libertății, este onorat prin acest muzeu dedicat vieții și operei sale. Este o oprire obligatorie pentru iubitorii de istorie și artă. De altfel o replică a Statuii Libertății din New York o veți găsi în Colmar.
Basel – Inima culturală a Elveției
Basel, situat la granița dintre Elveția, Franța și Germania, este un centru cultural efervescent, unde istoria se îmbină cu modernitatea. Orașul te întâmpină cu o diversitate de atracții și evenimente ce vor satisface orice curiozitate turistică.
Bazilica și Basel Minster, unul din simbolurile orașului, este o impunătoare catedrală gotică, cu turnuri roșii din piatră și vitralii impresionante, oferă o panoramă de excepție asupra orașului și a râului Rin. Vizita la Basel Minster este un must pentru iubitorii de arhitectură și istorie.
Muzeele de artă
Basel este recunoscut pentru scena sa artistică vibrantă dar și pentru cele 44 de muzee ale sale. Kunstmuseum Basel adăpostește o colecție de artă europeană de la Renaștere până în prezent, iar pentru pasionații de artă modernă, Fondazione Beyeler oferă expoziții ce îmbină tradiția cu inovația. Fiind un pasionat de istorie nu am avut cum să nu vizitez Muzeul de Istorie din Basel, unul dintre cele mai importante muzee de acest gen din Elveția, deschis publicului în 1892.
Și dacă tot sunteți prin zonă, musai să treceți pragul Muzeului Spielzeug Welten (Muzeul Lumilor Jucăriilor) care vă va încânta copilul interior cu ursuleți istorici interactivi, păpuși și lumi în miniatură, care se activează la atingerea unui buton.Găzduit într-o clădire din secolul al XIX-lea din centrul orașului, acest muzeu întins, de aproape 11.000 de metri pătrați, este plin cu peste 6.000 de obiecte pe toate cele patru etaje, ceea ce face din Spielzeug Welten cel mai mare muzeu de acest gen din Europa.
Unul dintre avantajele muncii de ziarist este acela că poți vizita toate aceste muzee gratuit (cu legitimația UZPR), iar dacă facem un calcul că intrarea la un muzeu este între 15 și 20 de euro iată că se face ceva economie la buget.
Tinguely Fontain, orașul vechi și atmosfera vibrantă
În inima orașului, fântâna creată de artistul Jean Tinguely este un exemplu impresionant de artă urbană. Aceasta, cu mișcările sale mecanice, aduce un plus de dinamism și surpriză în peisajul urban.
Plimbându-te prin centrul istoric al Basel-ului, vei descoperi piețe animate, străzi pietonale și o varietate de cafenele și restaurante. Atmosfera cosmopolită se resimte în fiecare colț, iar evenimentele culturale, cum ar fi Art Basel, atrag anual mii de vizitatori din întreaga lume.
Experiențe unice
Fiecare oraș își are farmecul aparte: Colmar te încântă cu povestea și arhitectura sa, iar Basel te atrage cu oferta culturală bogată și inovația artistică. Împreună, aceste destinații te invită la o călătorie plină de descoperiri și emoții autentice.
Nicolae Ghişan









