Copii în vizită la pompieri, pompieri în vizită la copii!

Copii în vizită la pompieri, pompieri în vizită la copii!
|||
În cadrul programului Săptămâna Verde, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a primit vizita copiilor din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 33, care prin vestuțele purtate ne-au convins încă de la primii pași în spațiile de garare ale autospecialelor, că sunt pregătiți să folosească "pistoalele" de apă în sprijinul pompierilor.
În cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, copiilor le-au fost prezentate autospecialele de intervenție, tehnica din dotare precum și alte acțiuni care au servit drept curiozități pentru ei.
Totodată, pompierii din cadrul Detașamentului Carei s-au deplasat la Școala Gimnazială "Mihai Viteazul" din localitatea Moftinu Mic unde au întâlnit elevi, care impresionați de echipamentul pompierilor și de tehnica acestora au ascultat ce presupune această meserie și cum apelezi la pompieri într-o situație de urgență.
Prichindeii creșei "Mica Sirenă" din municipiul Satu Mare au avut și ei parte de vizita pompierilor sătmăreni.
Copiii au fost acaparați de prezența colegilor noștri și nerăbdători sa probeze echipamentele de intervenție, care "le-au venit mănușă".
Scopul acestor activităţi constau în a-i împrieteni pe preşcolari și elevi cu cele mai simple abordări în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, precum: incendiu, cutremur şi altele.
Vom continua astfel de acțiuni și vom rămâne alături de copiii și elevii comunității noastre!
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand