Baschet juniori U14 / Rezultate remarcabile pentru LPS Satu Mare la Turneul Final de la Sibiu

0
318

Echipa de baschet a LPS Satu Mare a încheiat participarea la Turneul Final U14 de la Sibiu cu un bilanț de 4 victorii și 3 înfrângeri, ocupând un meritoriu loc 6.
A fost o săptămână în care elevii antrenorului George Oșan au demonstrat o evoluție constantă, reușind să se lupte de la egal la egal cu echipe cu mai multă experiență și ani de joc împreună. În ciuda unei înfrângeri în ultimul meci, pierdut în fața echipei CS Rapid București printr-o aruncare decisivă în ultima secundă, rezultatele obținute confirmă progresul semnificativ al echipei și potențialul acesteia pentru viitor.
Această participare a reprezentat un pas important în dezvoltarea jucătorilor, oferindu-le experiența necesară pentru următoarele etape ale carierei lor sportive.
”Mulțumim conducerii școlii pentru sprijinul acordat în organizarea acestei deplasări, precum și părinților pentru implicarea și susținerea constantă a echipei.
Felicitări întregului lot pentru efortul depus și pentru rezultatele obținute!” transmite antrenorul George Oșan.

Rezultatele înregistrate:
LPS Satu Mare – ABC Play București 77: 48
CSU Andu Sibiu Galben – LPS Satu Mare 66: 57
CSM Constanța – LPS Satu Mare 73: 47
LPS Satu Mare – ASBC Fan Baschet Otopeni 71 : 65
ACS U-BT Cluj-Napoca 2 – LPS Satu Mare 64: 68
CS BBB Rabtors Berceni – LPS Satu Mare 51 : 64
LPS Satu Mare – CS Rapid București 47: 50