Sătmăreanul Florin Mulcuțan, supervizor oficial la gala Ultimate Boxing Game

0
519

Gala de box profesionist Ultimate Boxing Game, organizată la Sala Polivalentă din București de influencerul Theo Zeciu, a adus în prim-plan și o prezență importantă pentru județul Satu Mare: Florin Mulcuțan, vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Box din România și unul dintre cei mai respectați specialiști ai sporturilor de contact.
Sătmăreanul a fost supervizorul oficial al galei, fiind delegat de președinta LPBR, Antonia Obreja, pentru a coordona întregul eveniment. Mulcuțan s-a declarat impresionat de organizare, pe care a descris-o drept „cea mai bună la care am participat vreodată”.
Alături de el, în brigada oficială s-a aflat și un alt sătmărean, arbitrul Marius Șandor, fapt ce confirmă prezența puternică a județului în boxul profesionist românesc.
Evenimentul a strâns la București sportivi din România, dar și adversari din Georgia, Bosnia și Herțegovina, Mexic sau Tanzania, oferind un spectacol de top. Meciul serii a fost duelul pentru centura IBO Intercontinentală dintre Daniel Buciuc și Lupakisyo Shoti, câștigat la limită de sportivul tanzanian.
Aflat în Capitală cu ocazia galei, Mulcuțan a efectuat și o vizită oficială la Agenția Națională pentru Sport, unde, alături de conducerea LPBR, a discutat cu ministrul Constantin Bogdan Matei despre proiecte și direcții de dezvoltare pentru boxul profesionist din România.
Prezența lui Florin Mulcuțan la București confirmă încă o dată rolul său esențial în structurile de conducere ale boxului românesc și implicarea lui în promovarea și profesionalizarea acestui sport.