Blocat în propria curte de doi șoferi

Într-o liniștită zi, un sătmărean respectabil a aflat că libertatea nu mai e un drept, ci un moft. Omul nostru a vrut să iasă din curte cu gânduri pașnice – poate o pâine, poate o piață – și a descoperit că fusese încercuit. Nu de una, ci de două mașini roșii, parcate strategic fix în fața porții, ca la un exercițiu NATO de blocare a populației civile. Șoferii? Dispăruți. Probabil plecați într-o misiune secretă: cafea, țigări sau „revin imediat”, acel „imediat” românesc care ține cât o epocă geologică. Curtea devenise o enclavă, iar proprietarul – prizonier de lux, cu gard, dar fără ieșire. Roșul mașinilor nu era ales întâmplător. Nu. Era culoarea tupeului, a indiferenței și a celebrului „las’ că merge și-așa”. Două capote aprinse, două bariere psihologice și un mesaj clar: spațiul tău e negociabil, timpul tău e irelevant. Când, în cele din urmă, cetățeanul a vrut să iasă, n-a putut. A stat. A contemplat. A înțeles că în România modernă nu te mai blochează statul, ci concetățeanul cu permis și lipsă de bun-simț. Fără girofar, fără amendă, fără rușine. Morala? Nu mai avem nevoie de ziduri sau granițe. Sunt suficiente două mașini roșii și niște șoferi convinși că lumea e o parcare mare, iar restul… să aștepte.