Doliu în fotbalul românesc: Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani

Doliu în fotbalul românesc: Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani

Mircea Lucescu a murit marți, 7 aprilie 2026, la ora 20:30, au anunțat reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București, într-un comunicat de presă transmis în cursul serii.

„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20:30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984”, se arată în comunicatul oficial.

Reprezentanții unității medicale au transmis și un mesaj de condoleanțe: „Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”

Mircea Lucescu era internat din 29 martie, după ce i s-a făcut rău înaintea unui antrenament al echipei naționale. Deși urma să fie externat pe 3 aprilie, acesta a suferit un infarct miocardic acut.

Starea sa s-a agravat în zilele următoare. Duminică, medicii au anunțat că a fost transferat la Terapie Intensivă, după episoade repetate de aritmii cardiace severe care nu au mai răspuns la tratament.

(Poză din 1998 – meci  FC Olimpia Satu Mare – Rapid București.)

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Feli
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda