Echipa Colegiului Național „Mihai Eminescu” câștigă semifinala și confirmă potențialul unei generații care construiește inteligent viitorul
La Maratonul pentru Educație Antreprenorială Satu Mare, liceenii au oferit semne clare ale unei Românii care învață să își crească viitorul cu inteligență. Într-un cadru competitiv și inspirațional, echipa ArvuScan a reușit să se distingă și să ducă mai departe tradiția unui județ care, la ediția a III-a, a dat și câștigătoarea marelui premiu național.

ArvuScan, performanța care confirmă un model
Casa Meșteșugarilor din Satu Mare a fost gazda semifinalei „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), organizat de CONAF Sucursala Satu Mare, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare.
În acest context, locul I al semifinalei a fost adjudecat de echipa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Satu Mare – ArvuScan, care a impresionat printr-un plan de afaceri solid și actual: servicii avansate de analiză și monitorizare a solului, prin integrarea roboticii autonome, a senzorilor inteligenți și a soluțiilor eficiente energetic.

Proiectul propune o agricultură mai precisă și mai inteligentă, orientată spre optimizarea deciziilor, creșterea productivității și reducerea risipei de resurse. Este genul de inițiativă care arată nu doar creativitate, ci și o înțelegere matură a realităților economice și tehnologice.
Echipa este formată din Vasile Antoniu Bene, Daria Ioana Soponar, Raul Mihai Danci și Denis Nicolas Mîndruț, coordonați de profesorii Claudia Dănuț și Georgeta Cozma. Victoria le aduce oportunitatea de a reprezenta județul Satu Mare în finala națională de la București.
O generație care învață prin experiență
Începând cu luna octombrie 2025, 330 de liceeni din Satu Mare au parcurs un proces educațional aplicat, bazat pe întâlniri directe cu antreprenori, exerciții de gândire strategică și validarea ideilor în fața realității economice.

Semifinala județeană a adus în fața juriului 9 echipe, reunind 42 de elevi, în prezența unei audiențe de 250 de elevi. Fiecare echipă a demonstrat creativitate și o viziune clară asupra modului în care o idee poate deveni un business sustenabil.
Susținere instituțională și leadership local
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul liderilor locali și a fost deschis prin discursurile unor reprezentanți importanți ai mediului instituțional și economic, printre care Cristina Chiriac, Cosmin Bota, Cristina Tămăşan-Ilieș, Cătălin-Marian Filip, Daniela Govor și Mircea Mușetescu, precum și prin mesajul transmis de Cosmin Marinescu, viceguvernator al BNR.

Sub moderarea Anettei Marka, competiția s-a transformat într-un spațiu autentic de dialog și recunoaștere, în care fiecare idee a fost analizată cu respect și profesionalism.

Idei valoroase, competiție strânsă
Evaluarea a fost realizată de un juriu format din profesioniști din mediul de afaceri, care au analizat proiectele din perspectiva fezabilității și impactului.

Locul al doilea a revenit echipei P2P Academy, care aduce în prim-plan o inițiativă educațională inovatoare, construită în jurul colaborării, mentoratului și învățării între generații apropiate ca vârstă — un concept care aduce tehnologia mai aproape de elevi, într-un mod practic, interactiv și inspirațional., proiect realizat de elevi ai Colegiului National "Mihai Eminescu" Satu Mare, sub coordonarea profesoarei Claudia Dănuț.
Pe locul al treilea s-a clasat echipa InSightED, un ecosistem educațional integrat, gândit pentru elevii nevăzători și cu deficiențe de vedere — o soluție care aduce împreună tehnologia, accesibilitatea și nevoia reală de sprijin în procesul de învățare. Proiectul este dezvoltat de elevi ai Colegiului Național „Ioan Slavici” Satu Mare, coordonați de profesoara Lăcrămioara Elena Marița.
Cele trei echipe au fost răsplătite cu premii în bani. Echipa clasată pe locul I a primit un premiu în valoare de 3.000 de lei, cea de pe locul II a fost premiată cu 2.000 de lei, în timp ce echipa de pe locul III a fost recompensată cu 1.000 de lei.
Educația antreprenorială, investiție în viitor
„Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un exercițiu profund de formare umană”, a subliniat Cristina Chiriac, evidențiind impactul programului asupra parcursului tinerilor și rolul său în construirea unei societăți responsabile.

La rândul său, Cosmin Bota a declarat că semifinala de la Satu Mare confirmă existența unei generații capabile să transforme idei în planuri credibile și să construiască viitorul.

Mai mult decât o competiție
Un moment important al zilei a fost panelul vocațional susținut de Horațiu Buzgău, care le-a vorbit elevilor despre răbdare, vocație și curajul de a-și urma propriul drum.

Maratonul pentru Educație Antreprenorială continuă în 30 de județe din România, urmând ca finala națională de la București să reunească cele mai bune echipe din țară.
Despre CONAF
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai mare organizație de acest tip din România, reunind 31 de sucursale, 3 federații, 16 patronate, 55 de asociații și peste 15.000 de companii, cu mai mult de 245.000 de angajați.
Organizația dezvoltă proiecte naționale cu impact major, promovând educația antreprenorială, dialogul public și inițiativele care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a economiei românești.




















































