Mesaj emoționant transmis de Mircea Govor pentru mama sa, la împlinirea vârstei de 84 de ani

Mesaj emoționant transmis de Mircea Govor pentru mama sa, la împlinirea vârstei de 84 de ani


Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, a transmis un mesaj plin de emoție și recunoștință cu ocazia aniversării mamei sale, care a împlinit venerabila vârstă de 84 de ani.

În mesajul publicat, liderul social-democrat vorbește despre rolul important pe care mama sa l-a avut în viața familiei și despre valorile pe care le-a transmis de-a lungul anilor.

„O viață întreagă în care ai fost sprijin, liniște și iubire pentru familia noastră”, a transmis Mircea Govor.

Deputatul PSD a subliniat că de la mama sa a învățat ce înseamnă familia, respectul și demnitatea, mulțumindu-i pentru grija, rugăciunile și sprijinul oferit în permanență celor apropiați.

„Ai știut mereu să dăruiești fără să ceri nimic în schimb, să ne fii aproape în cele mai grele momente și să ne ții uniți prin bunătatea și puterea ta”, se arată în mesajul transmis de președintele PSD Satu Mare.

În final, Mircea Govor i-a urat mamei sale sănătate, liniște sufletească și mulți ani frumoși alături de familie.

„La mulți ani, mama!”, și-a încheiat acesta mesajul emoționant.


Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
ggg
Comunicat_de_presa_SMIS_325258
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
tech
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda