Ziua Tricotatului și a Croșetatului în Public, sărbătorită la Satu Mare printr-o acțiune dedicată protecției mediului

Ziua Tricotatului și a Croșetatului în Public, sărbătorită la Satu Mare printr-o acțiune dedicată protecției mediului


Sătmărenii sunt invitați să participe vineri, 13 iunie, la un eveniment special organizat cu ocazia Zilei Tricotatului și a Croșetatului în Public, o inițiativă care îmbină creativitatea, spiritul comunitar și grija pentru mediu.

Evenimentul va avea loc în curtea Centrului Spiritual „Casa Dăinuirii” din Satu Mare, situată pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 1, începând cu ora 17:00. Acțiunea este organizată de Asociația Ecologică și Umanitară „Copacul Vieții” Satu Mare, în parteneriat cu Rotary Club Satu Mare Cetate.

Participanții vor avea ocazia să realizeze împreună sacoșe ecologice pentru cumpărături, confecționate din materiale reutilizabile, cu scopul de a reduce utilizarea pungilor din plastic și impactul acestora asupra mediului înconjurător.

Organizatorii îi invită pe cei interesați să aducă deșeuri de fire din lână, un ac de croșetat mărimea 5 și o sticlă cu apă. Programul va include o sesiune de croșetare a sacoșelor reutilizabile, dar și o scurtă pauză de mișcare și relaxare coordonată de antrenorul de fitness Illyes Ilona.

La finalul acțiunii, sacoșele realizate vor fi distribuite gratuit cetățenilor din piețele alimentare, însoțite de informații privind efectele poluării cu plastic asupra mediului.

Organizatorii îi așteaptă pe sătmăreni cu bună dispoziție și dorința de a contribui la construirea unei comunități mai responsabile și mai prietenoase cu natura. 

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
tech
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda