Tainele Bisericii Ortodoxe (9). Taina Cununiei

    Nunta (Cununia, Căsătoria) este Sfânta Taină prin care un bărbat şi o femeie, care s-au hotărât de bunăvoie să trăiască împreună toată viaţa şi declară aceasta, cu sinceritate, în faţa preotului, primesc de la Dumnezeu, prin binecuvântarea Bisericii, harul care sfinţeşte legătura dintre ei şi le dă puterea duhovnicească de a întemeia o familie creştină, după modelul legăturii dintre Hristos şi Biserică.
    Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu încă de la începutul omenirii, în Grădina Edenului, în Rai. Pe Adam şi pe Eva, Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facere I; 28), întemeind familia: “va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere II; 24). Apoi, Mântuitorul Iisus Hristos a cinstit căsătoria (luând parte la nunta din Cana Galileei), a sfinţit-o şi a ridicat-o la treapta de Sfântă Taină, prin ea împărtăşindu-se har dumnezeiesc celor care se cunună (“Şi s-a făcut nuntă în Cana Galileei şi era şi mama lui Iisus acolo. Şi au fost chemaţi şi Iisus, şi ucenicii Săi la nuntă”, Ioan II; 1-11 – nunta din Cana Galileei, prefacerea apei în vin – “începutul minunilor” Domnului nostru; “Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină? Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel Ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis Iisus: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”, Matei XIX; 3-6). Domnul Hristos a rânduit căsătoria numai între un singur bărbat şi o singură femeie, neîngăduind despărţirea lor sau divorţul decât pentru motive foarte grave: “Iar Eu vă zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare (adulter), şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter” (Matei XIX; 9).
    Nunta, fiind unire sfântă, închipuie unirea dintre Hristos (Mire) şi Biserică (mireasă), potrivit Sfântului Apostol Pavel: “Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul… De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este (din aceste cuvinte reiese caracterul de Taină al Cununiei; ea este Taină fiindcă se încheie întru Hristos, întru Domnul şi în Biserică); iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni V; 22-24, 31-33). 
Cei care doresc să se căsătorească, să întemeieze o familie, trebuie să ştie: 1. că urmează să încheie de bunăvoie o legătură sfântă pentru toată viaţa; 2. că sunt datori unul faţă de altul cu credinţă, fidelitate, respect, într-ajutorare şi dragoste, după pilda dragostei dintre Hristos şi Biserică (“Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt… să fie sfântă şi fără de prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui”, Efeseni V; 25-30); 3. că nu trebuie să tăinuiască nimic unul faţă de celălalt, în special dacă suferă de vreo boală; 4. că sunt datori să dea naştere la copii, pe care să-i ajute să devină buni credincioşi ai Bisericii lui Hristos. De asemenea, înainte de nuntă, mirii trebuie să-şi onoreze, în faţa preotului duhovnic, îndatoririle lor de buni creştini, adică să se spovedească şi să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului, spre a primi în deplină curăţie (atât trupească, cât şi sufletească) Taina Cununiei, preotul povăţuindu-i cu înţelepciune spre a pune un început bun vieţii de familie, iniţiindu-i în deprinderea rânduielilor Bisericii. 
    În cadrul Tainei Cununiei, mirii declară solemn că vor trăi până la moarte în iubire (“Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul”, I Corinteni VII; 39), preotul rostind de trei ori formula: “Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin” şi de trei ori formula: “Se cunună roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”, aşezând, împreună cu naşii (care, la rândul lor, trebuie să fie căsătoriţi), cununile/coroanele pe capetele mirilor (motiv pentru care Nunta se numeşte şi “Cununie”), binecuvântându-i: “Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii” (pe miri). Darul/harul lui Dumnezeu sfinţeşte şi întăreşte legătura Cununiei, iar soţilor le ajută să-şi împlinească datoriile împreună. Dintre aceste datorii, una ocupă un loc aparte: aceea a procreării, a naşterii de copii, prin care soţul/tatăl şi soţia/mama continuă lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu, contribuind la perpetuarea neamului omenesc. 
    Taina Cununiei nu se săvârşeşte în anumite zile din an, cum ar fi: zilele de miercuri şi vineri, în timpul celor patru mari posturi (Postul Mare şi Săptămâna Mare, a Pătimirilor Domnului, Postul Crăciunului, Postul Adormirii Maicii Domnului şi Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel), în zilele speciale de post (Înălţarea Sfintei Cruci, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul), în săptămâna de după Paşti, în Duminica Rusaliilor, în ajunul praznicelor împărăteşti, între Crăciun şi Bobotează ş.a.m.d.  
    În fine, dacă ar fi să evidenţiem deosebirea dintre căsătoria civilă şi nunta creştină, trebuie să spunem următorul fapt: căsătoria civilă este o însoţire pe viaţă între un bărbat şi o femeie, prin liber consimţământ în condiţiile legii, adică are la bază un contract plecând, însă, de la afecţiunea reciprocă, pe când nunta creştină, care presupune în prealabil căsătoria civilă ca aşezământ natural, este o însoţire sfântă, făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în Biserică, prin Taina Cununiei, care sfinţeşte iubirea şi legătura celor însoţiţi. De la început, de când Ziditorul l-a creat pe om, căsătoria apare ca un aşezământ natural, legat de însăşi natura omului, dar de origine divină. Această legătură, decăzută, între timp, prin păcat, este restaurată de către Mântuitorul Hristos, fiind înăltaţă la rangul de Taină, precum am văzut anterior.