ACȚIUNE. Razie de amploare în județul Satu Mare! Polițiștii au dat sute de amenzi și au lăsat 14 șoferi fără permis într-o singură zi

ACȚIUNE. Razie de amploare în județul Satu Mare! Polițiștii au dat sute de amenzi și au lăsat 14 șoferi fără permis într-o singură zi

Polițiștii sătmăreni au desfășurat ample acțiuni pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere. În urma controalelor, au fost aplicate peste 350 de sancțiuni contravenționale, iar valoarea amenzilor depășește 110.000 de lei.

Zi plină pentru polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, care au desfășurat, în data de 6 august, o serie de acțiuni în întreg județul, atât pentru menținerea ordinii și liniștii publice, cât și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Controalele au vizat identificarea persoanelor care încalcă legea, prevenirea faptelor antisociale și depistarea șoferilor care pun în pericol siguranța traficului.

Peste 350 de amenzi aplicate într-o singură zi

În cadrul acțiunilor pentru menținerea ordinii publice, polițiștii au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.

În paralel, echipajele de poliție rutieră au desfășurat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului pe drumurile din județ, în urma cărora au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 90.000 de lei.

Astfel, într-o singură zi, valoarea totală a amenzilor aplicate de polițiști a depășit 110.000 de lei.

Permise suspendate și certificate retrase

Pe lângă sancțiunile contravenționale, polițiștii au dispus și măsuri complementare împotriva șoferilor care au încălcat grav legislația rutieră.

Astfel, 14 conducători auto au rămas fără permis de conducere, prin suspendarea exercitării dreptului de a conduce, iar 8 certificate de înmatriculare au fost retrase în urma neregulilor constatate la autovehiculele verificate.

Apel la responsabilitate în trafic

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare le reamintește tuturor participanților la trafic că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru prevenirea accidentelor.

Polițiștii recomandă șoferilor să nu urce la volan sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, să respecte limitele legale de viteză și să evite depășirile în zonele în care acestea sunt interzise.

De asemenea, pietonii sunt sfătuiți să traverseze doar prin locurile special amenajate și după o asigurare temeinică, iar bicicliștii să respecte regulile de circulație și să utilizeze pistele dedicate acolo unde acestea există.

Totodată, oamenii legii atrag atenția asupra importanței verificării stării tehnice a autovehiculelor înainte de deplasare, în special a sistemelor de frânare, direcție și iluminare.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și prevenirea producerii accidentelor rutiere.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat Tarna
Ziua Nationala a Contabilului Roman
CLEAN MAX S.R.L
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat lansare OVIPROJEKT
Ovibest SRL
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand