SamRock, povestea unei tradiții rock renăscute la Satu Mare. De la scena underground a anilor ’90 la festivalul care revine în 2026

SamRock, povestea unei tradiții rock renăscute la Satu Mare. De la scena underground a anilor ’90 la festivalul care revine în 2026


Satu Mare se pregătește să audă din nou, în inima orașului, sunetul care a făcut istorie. În perioada 28–30 august 2026, Piața 25 Octombrie găzduiește SamRock, un festival care nu apare din senin, ci se întoarce la o tradiție începută în urmă cu mai bine de trei decenii. Povestea SamRock este, de fapt, povestea unei generații de muzicieni care a construit, cu resurse puține și multă pasiune, una dintre scenele rock importante ale României.

Un festival născut în 1990, din ambiția unor muzicieni sătmăreni

Originile SamRock trebuie căutate în anul 1990, într-o perioadă în care România ieșea din comunism, iar scena muzicală se afla într-o transformare profundă. Ideea festivalului i-a aparținut muzicianului sătmărean Ioan „Fani” Boca, membru al formației Haron.

Începuturile au fost însă departe de confortul marilor festivaluri de astăzi. Organizatorii s-au confruntat cu lipsa banilor, dificultăți în obținerea spațiilor și probleme legate de sonorizare. Primele ediții au fost realizate fără sprijin instituțional consistent, cu implicarea Casei de Cultură a Sindicatelor și a unei echipe restrânse de oameni pasionați de muzică.

Printre oamenii asociați începuturilor s-au numărat membri ai formației Haron și colaboratori precum Cornel Morar, Ioan Chiș, Gigi Sava, Cornel Drimuș, Carol Vaida și Pipernea, potrivit mărturiei lui Fani Boca.

SamRock-ul anilor ’90 nu era doar o succesiune de concerte. Era, în primul rând, un festival-concurs, o platformă pentru formațiile care încercau să se impună într-o Românie în care rockul underground începea să-și găsească tot mai multă libertate de exprimare.

O mărturie publicată ulterior în revista Actualitatea Muzicală arată că, începând din 1991, festivalul era urmărit îndeaproape de oameni implicați în presa muzicală și că Ioan „Fani” Boca coordona un concurs rock underground considerat foarte puternic pentru perioada respectivă. 

Importanța festivalului poate fi măsurată și prin formațiile care au trecut prin scena sa.

Un exemplu este Altar, formație clujeană fondată în 1991. Potrivit Televiziunii Române, primul festival la care Altar a participat a fost Samrock ’91, unde a obținut premiul de popularitate. 

Este un detaliu care spune mult despre rolul festivalului: SamRock oferea trupelor aflate la început o scenă pe care puteau fi observate înainte de a ajunge la festivalurile și scenele importante ale țării.

Presa muzicală a vremii vorbea despre atmosfera extrem de intensă de la Satu Mare. Într-o retrospectivă citată de Heavy Metal Magazine sunt descrise concerte cu formații precum Inborn, BMG, Night Loosers și Timpuri Noi, într-o atmosferă caracterizată prin public numeros, sonorizare puternică, artificii și o energie specifică marilor evenimente rock ale perioadei. 

Pauza care a schimbat istoria festivalului. De la SamRock la Samfest Rock

După edițiile din anii ’90, SamRock a intrat într-o lungă perioadă de întrerupere.

După ediția din 1997 festivalul a făcut o pauză de șapte ani, revenind în 2004 în cadrul Zilelor Orașului Satu Mare. Ediția a VIII-a a adus un număr impresionant de formații, printre care Str 8 UP, Rollscream, 69, Legion, Thamiras, Kaska, MidnightExpress, KO și Zdob și Zdub, iar în ziua următoare au urcat pe scenă Adekvat, In Extensso, PsychoSymphony, Camelot, Implant pentru Refuz, Kumm, Night Loosers și Cargo. A fost o revenire care demonstra că publicul sătmărean nu uitase rockul.

Istoria festivalului trebuie însă privită în mai multe etape. În anii 2000, tradiția a continuat sub forma Samfest Rock, eveniment care a devenit unul dintre festivalurile rock importante din România. SamfestRock s-a desfășurat anual între 2005 și 2012, fiind organizat tot de Casa de Cultură „G.M. Zamfirescu”. În 2011, festivalul era considerat al treilea cel mai mare festival de rock din România, cu 22 de trupe în trei zile. 

Ediția din 2012 a adus la Satu Mare 14 formații din România, Serbia, Ungaria, Suedia și Germania. Printre trupele care au trecut în acei ani prin festival s-au numărat Trooper, Negura Bunget și Implant pentru Refuz, dar și formații internaționale precum Evergrey, Graveworm și Moby Dick. 

Așadar, dacă SamRock-ul anilor ’90 a fost în primul rând o pepinieră pentru rockul underground și un festival-concurs, Samfest Rock a dus tradiția spre dimensiunea unui festival internațional, cu formații din mai multe țări.

După șapte ediții consecutive de Samfest Rock, povestea s-a întrerupt din nou.

În 2013, autoritățile locale au refuzat finanțarea celei de-a opta ediții, motivând că festivalul nu contribuia suficient la dezvoltarea municipiului. Astfel, evenimentul a dispărut din calendarul cultural al orașului pentru 13 ani. 

Pentru comunitatea rock sătmăreană, a urmat una dintre cele mai lungi perioade fără festival, dar tradiția nu a dispărut. A supraviețuit prin formațiile locale, prin muzicienii care au continuat să cânte și prin generațiile de spectatori care au păstrat memoria concertelor de altădată.

The Jesters, o altă poveste care se întoarce

Ediția din 2026 are un element care leagă direct prezentul de anii ’90: The Jesters.

Formația sătmăreană a apărut în urmă cu aproximativ 30 de ani și a avut o existență scurtă, însă membrii săi au continuat ulterior să aibă parcursuri muzicale importante.

Revista Actualitatea Muzicală amintește că The Jesters au fost o trupă locală hard-glam și că printre membrii formației s-au numărat: Răzvan Crivaci(Krivach) – voce și chitară; Emanuel „Gugu” Mirea – solist vocal;  Cornel Sorian – chitară;  Ovidiu „Zozo” Horneac/Horniac – claviaturi; Lucian Pop (Stein) – bas; Sergiu Berindei – tobe.

În 2026, The Jesters se reunesc după 30 de ani pentru un singur concert special, pe scena SamRock fiindprobabil, unul dintre cele mai încărcate emoțional momente ale festivalului: o formație care a aparținut unei generații pierdute a rockului sătmărean revine exact în orașul în care a început.

SamRock 2026: tradiție și generație nouă

Actuala ediție este organizată de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” și se desfășoară între 28 și 30 august 2026, în Piața 25 Octombrie.

Organizatorii au ales să nu transforme festivalul într-o simplă reuniune nostalgică. Dimpotrivă, SamRock2026 încearcă să lege trei generații:

rockul care a făcut istorie → trupele tribute care îl readuc pe scenă → tinerii care trebuie să-i asigure viitorul.

De aici vine și una dintre cele mai importante componente ale ediției: Concursul de Talente SamRock.

PROGRAMUL COMPLET SAMROCK 2026

Piața 25 Octombrie, Satu Mare

VINERI, 28 AUGUST

19:00 – Madnezz – Satu Mare

19:30 – Outnumbered – Baia Mare

20:00 – Puszta Paddies – Satu Mare

21:00 – The GetNos – The Rolling Stones Tribute

22:15 – Speak Floyd – Pink Floyd Tribute

SÂMBĂTĂ, 29 AUGUST

19:00 – Electric Instinct – Oradea

19:30 – Endless Dark – Târnăveni

20:00 – Ora Serrata – Cluj-Napoca/Satu Mare

20:30 – Cloșca – Cluj-Napoca

21:00 – Hollywood Rose – Guns N’ Roses Tribute

22:45 – The Rock – AC/DC Tribute

DUMINICĂ, 30 AUGUST

18:00 – Last Moments – Baia Mare

18:30 – Dreamsink – București

19:00 – Elephant Skin – Satu Mare

19:45 – The Jesters – reuniune după 30 de ani

21:00 – Premiere

21:30 – Compact – Paul Ciuci 

Nicolae Ghișan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te