Toamna vine cu emoții în școlile sătmărene

Toamna vine cu emoții în școlile sătmărene
Vara e pe sfârșite, iar vacanța elevilor și a părinților începe, încet-încet, să intre în prelungiri… dar nu pentru mult timp. În curând se aude din nou primul clopoțel, iar școlile se pregătesc să-și deschidă porțile.
Până atunci însă, emoțiile nu sunt doar pentru elevi. Profesorii au și ei propriile examene existențiale: unii au luat titularizarea, dar încă nu au postul mult visat, alții așteaptă să se mai „elibereze” câte un loc, iar alții încă încearcă să descifreze misterioasa matematică a încadrărilor pentru noul an școlar.
Și, ca să fie meniul complet, a apărut și episodul cu directorii și directorii adjuncți.
Din cele 99 de unități de învățământ din județul Satu Mare pentru care, în acest an, sunt scoase la concurs funcții de conducere, în multe cazuri lucrurile par să meargă pe principiul „echipa câștigătoare nu se schimbă”. Acolo unde actuala conducere își dorește să continue, concursul poate fi doar încă o bornă administrativă.
Numai că există și școli unde povestea se schimbă.
Din motive personale sau din alte motive care, deocamdată, rămân mai bine păstrate decât catalogul la sfârșit de an, unii directori nu vor mai continua la conducere. Iar asta înseamnă că, pentru anumite unități, noul an școlar va veni la pachet și cu o nouă echipă managerială.
Printre școlile care vor avea, sigur, schimbări la vârf se află și două dintre liceele considerate de top ale județului, dar și câteva școli gimnaziale.
Așadar, dacă pentru elevi întrebarea este „cine ne va fi diriginte?”, pentru profesori „unde prind catedră?”, iar pentru părinți „când începe școala?”, în unele cancelarii mai există o întrebare, ceva mai discretă:
„Și… cine va fi director?”
Răspunsul îl vom afla după concurs. Până atunci, să nu uităm regula nescrisă a începutului de an școlar: se schimbă clase, se schimbă orare, se schimbă directori… dar emoțiile rămân aceleași.
Iar dacă tot e sfârșit de vacanță, să păstrăm și puțin suspans: care sunt cele două licee de top care își vor schimba conducerea și cine va intra în „catalogul” candidaților? Asta e o poveste pentru episodul următor.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand