Preot dr. Cristian Boloş
Dumnezeu-Fiul (I)
“Cred şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel Ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut” (Articolul II din Simbolul Credinţei).
Acest articol cuprinde învăţătura creştină despre a doua persoană a Preasfintei Treimi, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Numirea “Domnul” arată că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat; El domneşte peste lume şi este stăpânul acesteia. “Iisus” înseamnă “Mântuitor” sau “Răscumpărător”: “Ea (Fecioara Maria) va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lui” (Matei I; 21), îi spune Arhanghelul Gavriil lui Iosif, logodnicul Mariei. “Hristos” înseamnă “Uns”. Ȋn vremurile antice, erau unşi proorocii (profeţii), arhiereii şi împăraţii/regii. Hristos este Unsul prin excelenţă, fiindcă este prooroc, arhiereu şi împărat. Iisus este “uns” pentru că firii Sale omeneşti i s-au dăruit în mod desăvârşit toate darurile Duhului Sfânt: ştiinţa proorocului, sfinţirea arhiereului şi puterea împăratului. Iisus Hristos este “prooroc (profet)”, adică proorocul proorocilor, deoarece ne-a adus Descoperirea dumnezeiască în chip deplin, spre mântuirea noastră. El este “arhiereu”, adică arhiereul arhiereilor, fiindcă S-a jertfit pe Sine pe cruce şi pentru că Se jertfeşte mereu pe Sfântul Altar pentru iertarea păcatelor noastre şi sfinţirea oamenilor. El este “împărat”, adică împăratul împăraţilor, deoarece a întemeiat şi conduce împărăţia Sa duhovnicească, Sfânta Biserică, având “toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei XXVIII; 18).
De asemenea, acest articol din Crez ne învaţă că Iisus Hristos este “Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut”, că este “Dumnezeu adevărat” şi că prin El “toate s-au făcut”. Ȋntr-adevăr, El este Fiul lui Dumnezeu, născut din însăşi fiinţa Tatălui. El nu este făptură/creatură (fie ea chiar cea dintâi şi cea mai înaltă, precum afirma ereticul Arie, contestând dumnezeirea lui Iisus şi coborându-L în rândul creaturilor/făpturilor), ci are însăşi fiinţa Tatălui, prin naştere mai înainte de toţi vecii, mai înainte de timp, din veşnicie, pentru că, spun Sfinţii Părinţi, nu a fost o vreme în care Fiul să nu fie Fiu şi Tatăl să nu fie Tată; nu a fost un timp în care Fiul să nu fie; cum veşnic este Tatăl, aşa şi Fiul este veşnic. El este “Unul Născut”, singurul Fiu adevărat sau după fire/fiinţă al lui Dumnezeu-Tatăl, nemaiexistând alt Fiu al lui Dumnezeu după fire. Creştinii/credincioşii şi drepţii se numesc fii ai lui Dumnezeu prin har şi nu prin fire/fiinţă, fără să fie “de o fiinţă” cu Dumnezeu: “Şi celor câţi L-au primit (pe Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu), care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan I; 12). Prin urmare, Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat ca şi Tatăl, are aceeaşi fiinţă, aceeaşi dumnezeire, cu aceleaşi însuşiri dumnezeieşti ca şi Tatăl din Care S-a născut. “Fiind din fiinţa Tatălui, Fiul are aceeaşi fiinţă cu El, e de o fiinţă cu Tatăl… Ipostasurile (Persoana Tatălui şi Persoana Fiului) sunt unite, nu în înţelesul că ele se amestecă, ci în înţelesul că ele se conţin unul pe altul. Fiecare locuieşte în celălalt fără nicio amestecare şi contopire. Ele nu sunt nici separate, nici împărţite”, zice Sfântul Ioan Damaschin. Fiul nu-Şi are fiinţa Sa în chip despărţit de a Tatălui. Fiinţa Tatălui nu se repetă născând pe Fiul, ca să existe aceeaşi fiinţă de două ori, cum e la oameni, ci Tatăl dă Fiului, prin naştere, însăşi fiinţa Sa, fără ca prin aceasta să se repete. Tatăl şi Fiul sunt două persoane cu o singură fiinţă, cu aceeaşi fiinţă în comun. Între Tatăl şi Fiul este o unitate desăvârşită după fiinţă, dar totuşi Ei sunt deosebiţi ca persoane. “Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan X; 30), zice Mântuitorul. “Una” arată fiinţa. “Eu şi Tatăl Meu” arată persoanele, care sunt două: “Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine” (Ioan XIV; 11); “Cel ce M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan XIV; 9).
Cuvintele “Lumină din Lumină” sunt o analogie/asemănare, deoarece taina naşterii Fiului din Tatăl nu poate fi pătrunsă de mintea/raţiunea/înţelegerea omenească. Aşa cum nu se deosebeşte lumina care se aprinde de lumina din care se aprinde, tot aşa nu se deosebeşte fiinţa Tatălui de fiinţa Fiului. Tot ce are prima lumină dă şi celei de a doua, afară de însuşirea că una dă şi cealaltă primeşte. Asemănarea cu lumina e foarte potrivită cu Dumnezeu, Care e lumina cea nefăcută. Lumina e tot ce e mai bun, mai înalt, pe când întunericul înseamnă lipsă, ştirbire, nimic, rău. Iisus spune: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Ȋmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan VIII; 12). De altfel, “Dumnezeu este lumină şi niciun întuneric nu este întru El” (I Ioan I; 5).
Iisus Hristos este, totodată, şi “om desăvârşit”. Ca Dumnezeu S-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, iar ca om S-a născut din Fecioara Maria, în peştera din Betleem. Ȋn persoana Lui unică, în Iisus întrupat, firea dumnezeiască şi firea omenească sunt unite, ca “focul în fierul încins”.
Prin cuvintele “prin Care toate s-au făcut” înţelegem că tot ce face Tatăl face şi Fiul, că şi “lumea a creat-o prin Fiul, a aşezat-o în Fiul şi că îi poartă de grijă prin Fiul”, potrivit Sfântului Ioan Damaschin. Fiul “era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Ȋntru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”, scria Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (Ioan I; 2-5). Tatăl le face pe toate prin Fiul pentru că nu e despărţit de Fiul, ci sunt unul în altul, una după fiinţă şi lucrare. Din Tatăl porneşte orice lucrare şi Fiul o îndeplineşte. Deci, şi lucrarea de creare a lumii. Dacă toate s-au făcut prin Fiul, înseamnă că Fiul a fost înainte de a se fi făcut toate, înainte de a se fi făcut timpul însuşi, care e legat de lumea creată. Ca atare, Fiul e din veşnicie, nu e făcut.
Avem numeroase mărturii sau dovezi despre dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură, în Sfânta Tradiţie, în cuvintele profeţilor, ale apostolilor şi în mărturiile Sale despre Sine, despre propria persoană.
Ȋn Vechiul Testament, proorocii au prezis, cu sute de ani înainte, întruparea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, s-a proorocit că Iisus Se va naşte în Betleem (Miheia V; 1), că va intra în Ierusalim (Zaharia IX; 9), unde va fi vândut, batjocorit şi răstignit (Isaia cap. LIII), unde va învia şi Se va înălţa la cer şi unde, la pogorârea Duhului Sfânt, se va întemeia Biserica creştină. Profeţii Ȋl numesc pe Iisus: preot (Psalmi CIX; 4), prooroc (Deuteronom XVIII; 18), păstor (Iezechiel XXXIV; 23), Domnul (Psalmi CIX; 1), împăciuitor (Facere XLIX; 10), Mesia, Hristos (Daniel IX; 24-27), stăpânitor născut înainte de veacuri (Mihea V; 1), Domnul păcii, Fiul lui Dumnezeu, Fiu născut din Fecioară (Isaia VII; 14; IX; 6), împărat şi Dumnezeu (Isaia VIII; 9-10, IX; 6), Care va zdrobi capul şarpelui (Facere III; 15), Mântuitor blând (Zaharia IX; 9), Mielul lui Dumnezeu, Care va ridica păcatele lumii.
Ȋn Noul Testament, Apostolii Ȋl numesc Fiul Omului, Fiul lui David, Iisus (Mântuitorul), Hristos şi Mesia (Unsul, trimisul lui Dumnezeu), Emanuel (“Dumnezeu este cu noi” – Matei I; 23), Arhiereu veşnic, Mijlocitor între oameni şi Dumnezeu, Capul Bisericii, Ȋnvăţătorul lumii, Domnul nostru, Mântuitorul oamenilor, Fiul lui Dumnezeu. El este: “Cuvântul” lui Dumnezeu şi Dumnezeu, Care “S-a făcut trup” (Ioan I; 1-14), “strălucirea slavei şi chipul fiinţei lui Dumnezeu” (Evrei I; 3), “Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani IX; 5), “Fiul lui Dumnezeu, regele lui Israel” (Ioan I; 49), “Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei XVI; 16), “Domnul meu şi Dumnezeu meu” (Ioan XX; 28); “întru El locuieşte toată deplinătatea Dumnezeirii” (Coloseni II; 9). Toate acestea sunt nume care nu se dau oamenilor şi pe care nu le-a avut/purtat nimeni dintre oameni.
Domnul Iisus Hristos spune despre Sine: “Eu sunt păstorul cel bun” (Ioan X, 11), “Eu sunt pâinea vieţii” (Ioan VI; 35), “Eu sunt uşa” (Ioan X; 9), “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan XIV; 6), “Eu sunt Lumina lumii” (Ioan VIII; 12), “Ȋnvăţătorul vostru este unul: Hristos” (Matei XXIII; 10). Iisus Hristos are nume, însuşiri, desăvârşiri şi lucrări pe care numai Dumnezeu le poate avea şi împlini. El este atotprezent: “Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei XVIII; 20). El este atotşiutor, este atotputernic: “Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei XXVIII; 18), este veşnic: “Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei XXVIII; 20). Ȋn El “sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Coloseni II; 3), precum şi puterea de a face minuni şi de a ierta păcatele: “Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta” (Matei IX; 6). Lui I se cuvine cinste şi închinare întocmai ca lui Dumnezeu-Tatăl: “Ca toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, Care L-a trimis” (Ioan V; 23). Dumnezeu-Tatăl Ȋl numeşte la Botez şi la Schimbarea la Faţă Fiul Său Cel iubit (Matei III; 17, Matei XVII; 5), iar iudeii L-au răstignit pentru că El Ȋnsuşi a mărturisit despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu (“Iar Iisus a zis: Eu sunt Hristosul, Fiul Celui binecuvântat, şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului” – Marcu XIV; 61-62).
Din toate aceste mărturii reiese, cu claritate, că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat sau “Dumnezeu arătat în trup” (I Timotei III; 16).
