Satu Mare și Prešov pun bazele unei noi colaborări. Proiecte comune în cultură, sport și educație

Satu Mare și Prešov pun bazele unei noi colaborări. Proiecte comune în cultură, sport și educație


Municipiul Satu Mare face primii pași către dezvoltarea unui parteneriat cu orașul Prešov din Slovacia, reprezentanții celor două administrații având vineri o întâlnire oficială în municipiu.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, viceprimarul Cristina Tămășan-Ilieș și administratorul public Csaba Maskulik i-au primit pe primarul orașului Prešov, František Oľha, și pe viceprimarul Peter Krajňák.

Principala temă a discuțiilor a fost stabilirea bazelor unei colaborări între cele două orașe, cu accent pe trei domenii: cultură, sport și educație.

Reprezentanții celor două administrații își propun să dezvolte în perioada următoare schimburi culturale, proiecte sportive comune și colaborări în domeniul învățământului.

Întâlnirea de la Satu Mare reprezintă o primă etapă în dezvoltarea relațiilor dintre cele două comunități, administrațiile locale urmărind ca parteneriatul să fie consolidat în timp prin proiecte și inițiative concrete.

Prešov este unul dintre cele mai importante orașe din Slovacia, iar apropierea dintre cele două administrații poate deschide noi oportunități de cooperare și schimb de experiență la nivel local și internațional.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
SMART SHOP INSTAL
Comunicat de presa Spital PNRR Finalizare Proiect
Comunicat Tarna
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand