Două accidente rutiere soldate cu persoane rănite s-au produs joi, 13 august, în județul Satu Mare. În primul caz, două persoane au ajuns la spital după un accident produs pe DN 1C, între Turulung și Halmeu, iar câteva ore mai târziu, un adolescent de 16 ani, care nu deținea permis de conducere, a intrat cu mașina într-un stâlp în localitatea Stâna.
Primul accident a fost semnalat în jurul orei 16:30, printr-un apel la 112. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, un bărbat de 52 de ani, din Porumbești, conducea un autoturism pe DN 1C, dinspre Turulung spre Halmeu.
Pe fondul altor preocupări în timpul conducerii, acesta ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile. În urma impactului, mașina bărbatului a fost proiectată în șanțul aflat pe sensul opus de circulație.
Șoferul și o pasageră în vârstă de 49 de ani, tot din Porumbești, au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului.
Minor de 16 ani, fără permis, accident în Stâna
Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orei 23:00, pe strada Principală din localitatea Stâna.
Din primele verificări ale polițiștilor a rezultat că un adolescent de 16 ani, din Stâna, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de curent electric.
Minorul a fost rănit și transportat la spital, unde i-au fost recoltate și mostre biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că adolescentul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În acest caz, cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis.
























