VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: STRĂJERII MEMORIEI

PARTENERĂ MEDIA A CLUBULUI 

"PRESA CULTURALĂ" 

 UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA

Câteodată pentru a întâlni istoria, nu trebuie să deschizi o carte, este suficient, să ajungi, în drumul tău, unde trebuie.

- PE COȘNA - 

UNDE CAVALERISTUL VEGHEAZĂ

           Încă eram sub influența  imaginilor văzute la ,,Festivalul de Film Documentar - Istoric” de la Coșna, a poveștilor de război, despre oameni care au luptat și despre acea Românie de acum un secol, când bunul meu prieten, Teo, mi-a propus să mergem să vedem Monumentul Eroilor Cavaleriști. Nu știam ca acea oprire o sa îmi rămână atât de puternic întipărită în minte.

Apropiindu-ne, monumentul se desprindea încet din peisaj 

          Trona acolo singuratic, pe deal, impunător, privind parcă pe deasupra Văii Oituzului, iar eu am amuțit, pentru că ceea ce vedeam, nu era numai un monument, era o poveste … o poveste care începea în urmă cu mai bine de un secol, într-o vreme în care aceste dealuri nu erau liniștite, ci zguduite de război. 

În luptele de la Oituz, din Primul Război Mondial, au luptat și unități de cavalerie ale Armatei Române

            Mulți au trecut prin aceste locuri, unii dintre ei nu aveau să mai plece niciodată de aici, dar după război, supraviețuitorii nu au vrut ca memoria camarazilor lor să dispară. 

          Astfel, generalul Mihail Schina, comandant al Diviziei Întâi Cavalerie, a avut inițiativa ridicării unui monument, iar în anul 1918, de altfel, a luat ființă  și “Fondul Oituz”, care a adunat banii necesari pentru ridicarea acestui obiectiv. Terenul unde a fost amplasat a fost donat de către Elena Grigorescu, soția fostului General, Eremia Grigorescu, emblematic personaj din istorie, cel ce avea să culeagă laurii victoriei în bătăliile de la Oituz și Mărășești. 

Monumentul a fost sculptat de Vasile Ionescu-Varo …

și este un obelisc de piatră, la baza lui aflându-se un cavalerist pe calul lui, din bronz, surprinși într-o atitudine de luptă, în partea superioară tronând un vultur cu aripile desfăcute. Uitându-ne la cavalerist, observăm că el parcă nu privește Monumentul, ci se uită în zare, prins pentru totdeauna în clipa aceea când trebuia să plece la luptă. 

Lucrările la Monument au fost realizate între anii 1924-1925 

iar inaugurarea a avut loc în data de 19 septembrie 1931, după 14 ani, de la luptele din 1917, după Coșna. 

          Pentru noi, 14 ani sunt o perioadă destul de lungă, dar pentru cei care pierduseră un tată, un soț, un fiu, un camarad, timpul nu însemna uitare … poate de aceea Monumentul, nu pare a fi făcut din piatră ci din amintiri. 

          Stă acolo, pe deal, mărturie a unei generații care a trecut prin război 

și care, după ce s-a întors acasă, a simțit nevoia să se întoarcă și cu gândul la cei care rămăseseră în urmă. 

          În vale este liniște, sunt dealuri verzi, aer curat, iar peste locurile în care, cândva, se auzeau focuri de armă, nu mai răsună decât vântul. 

            În urmă cu mai bine de o sută de ani, oamenii au urcat aceste dealuri, cu arma în mână, au dormit în frig, au mers înainte când le era teamă … iar unii dintre ei au rămas acolo.

Înțeleg încă odată că un Monument de război nu este despre război, este despre oameni,

despre cei care au plecat si nu s-au mai întors, despre cei care i-au așteptat acasă, despre camarazii care, după ce au supraviețuit, au simțit că trebuie să păstreze memoria celor căzuți … și despre noi, cei care venim acum, mai târziu și nu înțelegem ce și de ce s-a întâmplat așa. 

Venisem de la un festival de filme documentar-istorice, unde trecutul fusese spus prin imagini și cuvinte, dar pe Coșna nu ai nevoie de un film …

aveam în față dealul, Monumentul, liniștea. și aveam un cavalerist care, de aproape un secol, stă de veghe.

           Am gândit atunci că poate acesta este adevăratul rost al monumentelor, nu să ne spună că războiul a fost frumos, pentru că niciodată nu a fost frumos, ci ca să ne amintească că ceea ce avem astăzi, a fost plătit, de multe ori, cu vieți omenești. 

          De aceea trebuie să ne oprim din când în când să privim, să citim, 

      să ne amintim și mai ales, să nu trecem nepăsători pe lângă aceste locuri

         Am plecat de pe Coșna, dar sentimentul meu era ca lăsam ceva acolo, sau poate că luam ceva cu mine: o imagine, un gând, o poveste și poate o mică datorie față de cei care au fost înaintea noastră. 

       Pentru că atunci când un om moare, poate pleca din lume, dar dacă cineva îi păstrează numele și povestea, el nu pleacă niciodată cu totul, iar la Oituz, pe dealul Coșna, un cavalerist continuă să privească înainte. 

        Nu mai are nevoie de cal pentru a porni la luptă, nu mai are nevoie de sabie … azi are cu totul o altă misiune: să stea acolo să vegheze.

           Și mai ales să nu ne lase să uităm!

                 Bibliografie:

 - www.primariacomunei oituz.ro/material public 

 - Monumentul Eroilor Cavaleriști de la Oituz.

 - Serghei Coloșenco - “Monumentul cavaleriștilor de la Coșna”.

         Credit foto: MIRCEA BALICA 

          SPONSORII EDIȚIEI: