Astăzi, 15 noiembrie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare au intervenit pentru stingerea a două incendii produse în municipiul Satu Mare și în localitatea Lazuri.
Primul incendiu a fost semnalat în cursul dimineții, la o terasă situată pe strada Miron Costin, din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, intervenția fiind asigurată de 16 cadre militare.
În urma incendiului au ars terasa și acoperișul acesteia, pe o suprafață de aproximativ 35 de metri pătrați. Exista pericolul propagării flăcărilor la terasa învecinată și la casa de locuit, însă intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.
Cel de-al doilea incendiu a fost anunțat în jurul orei 12:07, în localitatea Lazuri, unde pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil.
La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, fiind alertat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lazuri. Totodată, a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, existând suspiciunea că o persoană ar fi suferit arsuri.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați din cei 250 de metri pătrați ai imobilului. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să îl stingă în limitele găsite, fără ca flăcările să se propage la celelalte încăperi.
În urma incendiului, locuința a fost inundată cu fum, fiind necesară ventilarea acesteia. Totodată, pompierii au evacuat o butelie de gaz din interiorul imobilului.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, două persoane s-au autoevacuat. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul sau o scânteie provenită de la o sobă.
Recomandări preventive:
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, reamintim cetățenilor importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și a mijloacelor de încălzire, a curățării și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, precum și a respectării măsurilor de siguranță în utilizarea sobelor și a buteliilor de gaz.
Nu lăsați mijloacele de încălzire nesupravegheate și nu utilizați instalații electrice defecte sau improvizate.
Prevenirea incendiilor începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi!






















