De: Dr. Valentin Lucian Beloiu – Editorialist VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, corespondent de București; membru în: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România; Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România; Uniunea Jurnaliștilor Francofoni; Asociația Artiștilor Fotografi; Clubul Presei de Turism FIJET România; inginer, psiholog și sociolog;
VERTICALI PENTRU ROMÂNIA - SECȚIE DE EDITORIAL
PARTENERĂ MEDIA A CLUBULUI
"PRESA CULTURALĂ"
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA
Un prieten mi-a dăruit azi o carte apărută cu numai patru zile în urmă: Orthodox Icons and Cosmonaut Exemplars. Which Way to Heaven?, semnată de dr. Jenia Gorbanenko și publicată de Routledge, la Londra, pe 23 octombrie 2026. M-a atras imediat subiectul ei, dar mai ales o idee pe care nu o mai întâlnisem în această formă: trimiterea icoanelor ortodoxe în spațiul cosmic. Știam despre performanțele cosmonauților, despre stațiile orbitale și despre experimentele desfășurate acolo. Dar o icoană printre toate acestea? Recunosc că tocmai această imagine m-a făcut să vreau să aflu mai mult.
CREDINȚA ORTODOXĂ
DINCOLO DE GRANIȚELE PĂMÂNTULUI
DE LA ICOANA TRIMISĂ PRINTRE STELE LA FEREASTRA CĂTRE RAI
(BIKFALVI ZSOLT - LA BISERICĂ)
(BIKFALVI ZSOLT - LA BISERICĂ) Nu m-am gândit mai întâi la explicațiile teologice sau antropologice. Mi-am imaginat pur și simplu icoana la bordul Stației Spațiale Internaționale. În jur, aparate, cabluri, ecrane și instrumente de cercetare; dincolo de hublou, Pământul. În acest decor tehnologic, icoana pare să vină dintr-o altă lume. Și totuși, acolo a dus-o un om. Ce a însemnat pentru el să o ia cu sine? Ce caută icoana acolo? Este o amintire a casei, o mărturisire de credință, un sprijin sufletesc într-un mediu ostil vieții sau un semn al unei relații cu Dumnezeu care nu depinde de locul în care se află omul?
O carte venită dintr-un alt univers
Citind despre acest subiect, mi-am dat seama că icoana din spațiu este mai mult decât o prezență neobișnuită. M-a făcut să mă întreb ce anume îl determină pe un om să ia cu sine un obiect al credinței atunci când pleacă atât de departe de Pământ. Este un gest personal, o mărturisire sau o nevoie de a păstra aproape ceva familiar?
Probabil că răspunsurile diferă de la un om la altul. Tocmai de aceea, subiectul merită explorat.
Între laborator și altar
Cercetătoarea dr. Jenia Gorbanenko urmărește întâlnirea dintre Ortodoxia rusă și activitatea cosmonautică, atât pe Pământ, cât și în spațiu. Autoarea nu se limitează la istoria icoanelor trimise pe Stația Spațială Internațională, ci cercetează comunitățile religioase aflate în legătură cu industria cosmonautică, practicile credincioșilor și felul în care sunt integrați cosmonauții în viața religioasă a acestor comunități. Perspectiva este interesantă tocmai pentru că mută accentul de la obiect la oameni.
În spatele icoanelor se află credincioși care lucrează în domenii tehnico-științifice, participă la viața bisericească și încearcă să împace exigențele profesiei cu propriile convingeri spirituale.
Ne-am obișnuit să asociem cosmonautica cu tehnologia și precizia științifică, iar credința cu rugăciunea și viața bisericească,
dar un cosmonaut nu încetează să fie omul care era înainte de a urca la bordul unei nave. Dacă este credincios, își poate duce credința cu sine, fără ca aceasta să-i înlocuiască pregătirea sau rigoarea profesională, pentru că cele două țin de dimensiuni diferite ale vieții sale și nu se exclud în mod necesar.
(BIKFALVI ZSOLT - RUGĂCIUNEA)
Așadar, icoana nu ajunge în spațiu pentru a înlocui un instrument de navigație și nici pentru a îndeplini o funcție tehnică. Prezența ei vorbește despre omul care o ia cu sine și despre ceea ce acesta consideră important să păstreze aproape, chiar și atunci când se îndepărtează de planeta natală.
Icoana nu este un talisman
Pentru a înțelege prezența icoanei în spațiu, trebuie să pornim de la ceea ce reprezintă ea în tradiția ortodoxă. Ea nu este o amuletă menită să-l ferească pe cosmonaut de primejdii, ci acea poartă sacră care trimite la persoana reprezentată, iar cinstirea ei se îndreaptă către prototip, nu se oprește la obiectul material.
Pentru credincios, ea este legată de rugăciune și de relația sa cu Dumnezeu.
În această înțelegere, icoana este importantă prin ceea ce reprezintă, dar mai ales prin felul în care îl învață pe credincios să privească lumea.
Materia nu este considerată, prin ea însăși, opusul spiritului, iar creația nu este doar un decor în care se desfășoară existența omului. Ea poate deveni locul în care acesta caută să recunoască lucrarea lui Dumnezeu și să se apropie de El.
Această idee se află în centrul interpretării propuse de Gorbanenko: icoanele pot funcționa ca obiecte-model, care îi orientează pe credincioși către o anumită înțelegere a creației și către comuniunea cu Dumnezeu, sunt repere pentru o anumită manieră de a trăi și de a percepe lumea.
Privită astfel, icoana aflată într-o stație orbitală nu își pierde semnificația pentru că a părăsit spațiul obișnuit al vieții religioase
Dimpotrivă, prezența sa ridică o întrebare interesantă: poate omul să-și păstreze orientarea spirituală chiar și atunci când mediul în care trăiește se schimbă radical? Răspunsul nu depinde de altitudinea la care se află și nici de distanța față de o biserică. Depinde de felul în care își trăiește credința.
O fereastră către Rai
Unul dintre capitolele cărții ce poartă titlul Icon is a window into Heaven — „Icoana, o fereastră către Rai”, m-a dus cu gândul la cartea mea „Pelerinaj spre Rai”. Formula este sugestivă, dar trebuie înțeleasă în sensul său spiritual, nu geografic.
În limbajul creștin, Raiul nu este un loc fizic pe care omul l-ar putea atinge printr-o călătorie suficient de lungă, nu se află dincolo de o anumită planetă și nici nu începe acolo unde se termină atmosfera terestră.
Explorarea spațiului ne oferă cunoaștere despre universul material, dar nu transformă distanța parcursă într-o măsură a apropierii de Dumnezeu. Mi se pare importantă această imagine a icoanei ca fereastră către Rai.
O fereastră nu este locul spre care privești, ci ceea ce îți permite să vezi dincolo de ea
În același fel, icoana nu indică o direcție în spațiu, ci deschide, pentru credincios, un orizont spiritual, căci poți ajunge pe orbită fără ca aceasta să te apropie automat de Dumnezeu; apropierea ține de alt drum.
Un cosmonaut privește Pământul de la sute de kilometri altitudine. Îl vede întreg, cu oceanele și continentele sale, dar fără granițele care ne împart aici, jos.
Pentru un om credincios, priveliștea poate deveni și un prilej de uimire în fața creației. Nu știm dacă fiecare cosmonaut trăiește astfel experiența și nici nu trebuie să presupunem asta, dar icoana pe care cineva a ales să o ia cu sine spune ceva despre acel om: chiar și departe de casă, a simțit nevoia să păstreze aproape un reper al credinței sale.
SPONSORUL EDIȚIEI:
