Directorul Centrului de Cultură și Artă Sălaj a suferit un infarct miocardic



daniel

Directorul Centrului de Cultură și Artă (CCA)al județului Sălaj, Daniel Săuca, a fost transportat, duminică seara, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a suferit un infarct miocardic în jurul orelor 19.00, în timp ce asista la Festivalul Minorităților naționale din Sălaj, eveniment care se derula în parcarea din imediata apropiere a Primăriei Municipiului Zalău și la care lua parte în calitate de co-organizator. Conform Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj, Daniel Săuca, în vârstă de 40 de ani, a fost transportat cu o ambulanță, în jurul orelor 23.00, la Institutul Inimii Niculae Stăncioiu, din Cluj-Napoca unde a fost internat în secția Terapie Intensivă, sub strictă supraveghere medicala. Starea lui de sănătate a fost stabilizată, dar va mai rămâne internat sub supraveghere medicală timp de câteva zile. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj, Liviu Varga, a declarat că duminică, în jurul orelor 19.00, Daniel Săuca a fost preluat de la festival de un echipaj de intervenție, care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Zalău, unde a fost diagnosticat cu infarct miocardic. După ce a primit asistența medicală de specialitate, pacientul a fost transportat la Institutul Inimii din Cluj pentru investigații medicale amănunțite.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts