More



    Fermierii sălăjeni, rugați să treacă pe la fisc

    Contribuabilii sălăjeni care desfăşoară de la 1 februarie şi până la sfârşitul acestui an fiscal o activitate agricolă prevăzută de articolul 71 alin. 1 din Codul fiscal, şi obţin venituri din aceasta, trebuie să depună“Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit” (formularul 221) la administraţiile fiscale până în data de 25 iunie inclusiv. Termenul iniţial pentru depunerea acestei obligaţii era 25 mai, însă Codul fiscal a fost modificat, prin Ordonanţa Guvernului 8/2013, astfel că noul termen de depunere a declaraţiilor privind impozitul agricol a fost decalat. În această situaţie se află agricultorii care obţin venituri din cultivarea produselor agricole vegetale, din exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, de arbuşti fructiferi şi altele asemenea şi din creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. În categoria produselor vegetale intră, de exemplu, cerealele cultivate pe o suprafaţă de peste 2 ha, pentru care norma de venit este de 449 de lei, la care se aplică impozitul de 16 la sută, contribuţia la buget fiind, astfel, de circa 70 de lei. Celelalte categorii de produse vegetale sunt plantele oleaginoase (peste 2 ha, 458 de lei), cartofi (peste 2 ha, 2.900 de lei), sfeclă de zahăr (peste 2 ha, 697 de lei), tutun (peste 1 ha, 1.060 de lei), hamei pe rod (peste 2 ha, 1.483 de lei), legume de câmp (peste 0,5 ha, 2.326 de lei), legume în spaţii protejate (peste 0,2 ha, 5.117 lei), leguminoase pentru boabe (peste 1,5 ha, 801 lei), pomi pe rod (peste 1,5 ha, 3.800 de lei), vie pe rod (peste 1 ha, 1.385 de lei), arbuşti fructiferi (peste 1 ha, 1.385 de lei) şi flori şi plante ornamentale (peste 0,3 ha, 11.773 de lei). Pentru produsele de pe suprafeţele vegetale destinate creşterii animalelor, la categoria vaci (peste 2 capete) norma de venit este de 453 de lei, la bivoliţe (peste 2 capete) 326 de lei, la oi (peste 50 de capete (47 de lei), la capre (peste 25 de capete) 47 de lei, la porci pentru îngrăşat (peste 6 capete) 56 de lei, albine (peste 75 de familii) 40 de lei şi păsări de curte (peste 100 de capete) 3 lei.

    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE