Două persoane au fost rănite miercuri în urma unor accidente de circulaţie produse la Carei şi Tăşnad, printre victime fiind şi un minor în vârstă de 15 ani. Acesta se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă, pe strada Petru Maior din Tăşnad, fiind accidentat de autoturismul condus de Arpad V., în vârstă de 21 de ani. În schimb, Zsolt B., în vârstă de 20 de ani, din Berveni, a fost accidentat grav în urma unui accident produs miercuri dimineaţă. Tânărul conducea un moped, iar la intersecţia străzilor Cuza Vodă şi Constantin Mille, din municipiul Carei, a fost tamponat de autoturismul la volanul căruia se afla Alexandru V., în vârstă de 61 de ani, care a încălcat regulile de acordare a priorităţii. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Municipal Carei în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cazul ambelor evenimente rutiere conducătorii vehiculelor implicate au fost testaţi de poliţişti cu aparatele etilotest, rezultând că nu consumaseră alcool.
Pavel Prodaniuc