Pentru amărâtul de Castorică s-au dus vremurile bune în care toată lumea se înghesuia să-i plătească o ciorbă şi una mică. Pe vremea când era pe cai mari şi dădea audienţe la crâşmă, era o chestiune normală ca lumea să nu-i permită alesului neamului să se atingă de portofelul lui. Plus că incisivul Castorică era adeseori invitat, mai mult sau mai puţin dezinteresat, la tot felul de chefuri, unde obişnuia să dea gata litri întregi de băuturi. Însă acum, când din alesul neamului a devenit boschetarul Sătmarului, trebuie să fie atent la cheltuielile protocolare decontate din sume forfetare. Castorică se obişnuieşte greu că trebuie să plătească tot ce consumă, inclusiv apa asezonată la o vodcă mică. În plus, are în spinare şi gaşca flămândă, dar mai ales însetată a lui Fundulică, care tuturor le poartă pică. După ce la început adevărate orgii bahice a sponsorizat, Castorică a devenit acum mult mai cumpătat. Îşi ţine echipa de manechine doar cu apă plată şi lămâie. Cunoscând apucăturile bahice ale găşcuţei senatoriale, pe sătmăreni îi apucă râsul când văd regimul fără alcoale impus până la apus. La adăpostul întunericului, beţiile sunt reluate în tot felul de cârciumi periferice şi necirculate. În schimb, Castorică se mai cinsteşte cu una mică din stocul de alcoale puse la păstrare pe vremea când era şef mare. Primarii şi directorii răsuflă uşuraţi că de Crăciun şi de Paşti nu mai sunt obligaţi să-i ducă băuturi alcoolice unui asemenea cârnaţ. Întrucât a fost tăiat complet de la aprovizionare, Castorică are grijă mare de stocul de băutură, pe care o duce pe ascuns şi tot mai des la gură, lăsându-şi gaşca să saliveze pe fiţuicile ordinare şi pline de căcăreze. Riscul e mare, căci găşcuţa ar putea să se demoralizeze şi să dezerteze de sub comanda asigurată din toaletă şi din debara de marele Che Guevara.
