More



    Sesiune nouă de depunere de proiecte pentru Măsura 121

    bota

        O nouă sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru Măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, adresată celor care vor să dezvolte fermele de familie, a fost lansată de curând de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Potrivit celor afirmate ieri în cadrul unei conferinţe de presă de directorul adjunct al Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare  Rurală şi Pescuit (CRPDRP) Nord Vest Satu Mare, Cosmin Bota (foto), proiectele pot fi depuse până în 31 iulie.

    Suma totală alocată pentru această sesiune este de 50 milioane de euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va putea depăşi 125.000 de euro. Cofinanţarea beneficiarului este între 40 şi 60 %, în funcţie de mai multe criterii. În acest sens a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă 43/2013 prin care proiectele declarate eligibile vor beneficia de o garantare de 80% a sumelor pentru cofinanţare, prin instituţii finanţatoare. Totodată, de la bugetul statului se va facilita acordarea de microcredite de până la 75.000 euro, pe o perioadă de maxim 10 ani, tot pentru asigurarea cofinanţării. Aceste microcredite vor fi acordate prin instituții financiare.

    Dimensiunea economică a fermei pentru care poate fi depus proiectul trebuie să fie cuprinsă între minim 2 şi maxim 50 UDE. Este vorba atât despre ferme de producţie vegetală, de creştere a animalelor, cât şi despre fermele mixte. Pot fi depuse proiecte pentru ferme de legume în câmp (maxim 2 hectare) şi în spaţii protejate (maxim 1.000 de mp), livezi de pomi şi arbuşti fructiferi (maxim 5 hectare), ferme de vaci de lapte (maxim 20 capete), ferme de creştere şi îngrăşare porcine (maxim 100 de capete) şi ferme de găini ouătoare (maxim 4.000 de capete).

    Pentru a putea beneficia de fondurile puse la dispoziţie, fermierii trebuie să respecte condiţiile de accesare şi să se încadreze în criteriile de selecţie ale măsurii de modernizare a exploataţiilor agricole menţionate clar în Ghidul Solicitantului disponibil spre consultare pe pagina de internet a APDRP. Pot depune proiecte atât persoane fizice, cât şi persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale sau alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul Măsurii 121.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE