Elevii clasei I B, de la Şcoala Gimnazială “Grigore Mosil”, au avut parte de o festivitate inedită de sfârşit de an şcolar. Însoţiţi de învăţătoarea lor, d-na Angela Şimon, care s-a ocupat cu atenţie de organizarea evenimentului, elevii au celebrat sfârşitul primului lor an de şcoală în cadrul unei serbări câmpeneşti care a avut loc sâmbătă la Luna Şes. În cadrul festivităţii, elevilor le-au fost acordate diplomele cu rezultatele muncii lor pe durata unui an de zile, fiecare dintre copii obţinând rezultate foarte bune. Apoi s-a dat startul la diverse jocuri şi concursuri de perspicacitate.
Bucurându-se şi de prezenţa părinţilor lor la această festivitate, cei mai tineri elevi ai Şcolii Gimnaziale “Grigore Mosil” s-au simţit excelent în natură la Luna Şes, având parte şi de o vreme foarte frumoasă.
Florin Dura