Capricii

E o vară capricioasă, oricine ce ar zice. Se emit una-ntruna tot felul de coduri, ba galbene, ba portocalii, cu atenţionări de tunete şi fulgere, de vântoase ori de inundaţii. Asta deşi în urmă cu câteva luni umbla vorba prin prognoze că va fi o vară secetoasă. O fi, dar poate la alţii. Oricum a fost, cum e şi cum va fi vara pe tărâmurile noastre, tot nu e bine. Dacă o să fie secetă, o să se audă puzderie de lamentări că se prăpădesc culturile, că se alege praful de producţia agricolă, iar la iarnă o să mâncăm mere pădureţe, dacă s-or coace şi alea. Fireşte, e mai uşor să te plângi decât să faci un sistem de irigaţii. Dacă, doamne fereşte!, o să se inunde case şi terenuri fiindcă plouă prea mult, o să se dea vina pe fatalitate, nicidecum pe cei care ar trebui să se îngrijească să facă nişte diguri.Va fi fiind codrul frate cu românul, după cum se învăţa odinioară la şcoală, însă pare-se că vremea nu vrea să se facă în ruptul capului soră cu el. Avem vocaţia de a fi prinşi mereu pe nepregătite de orice anotimp, chiar dacă acesta vine, politicos, conform calendarului, lipsindu-i eventual doar să mai şi bată la uşă. Când vine iarna, avem surpriza că îngheaţă conductele şi apar veşnicele probleme cu drumurile grele, de parcă ar fi ceva ieşit din comun că iarna e şi frig, başca mai şi ninge.

Primăvara, la rândul ei, ne găseşte în impas din pricină că se face prea multă apăraie după ce se topesc zăpezile, de parcă ar fi treaba iernii să-şi îmbutelieze apa şi s-o care cu ea, s-o dea de băut urşilor polari. Vara e năzuroasă, fiindcă ori e secetoasă în exces, ori e prea umedă, de face păpuşoiul mucegai. Cât despre toamnă, pe lângă că e morocănoasă, e şi prea scurtă, întrucât în ultimii ani prea se face repede trecerea de la vară la iarnă, de nici nu apucă omul să sară din sandale în bocanci.

În concluzie, cam cum ar trebui să fie vremea pe la noi ca să nu se mai dea vina pe ea pentru neputinţele, ignoranţa sau nepriceperea unora? Ar trebui să fie ca la carte, iar în plus să se instituie şi nişte amenzi usturătoare pentru anotimpurile care nu se comportă conform aşteptărilor obşteşti.

Tiberiu Sabo

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ATENȚIE! Sălile de PĂCĂNELOR vor fi DESCHISE. Dar vor avea REGULI NOI

Coronavirusul schimbă regulile și în cazinouri și în casele de pariuri sportive. Consilierul guvernamental în domeniu estimează redeschiderea industriei jocurilor de noroc pe 15...

PRECIZĂRI. Ce se întâmplă după 1 IUNIE? Vom mai avea sau nu NEVOIE de DECLARAȚIE

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, după o ședință la Palatul Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți miniștri ai cabinetului, care...

Căutat de autoritățile italiene, reținut la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de...

Autoturism furat din Belgia, descoperit la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea – judeţul Satu Mare au descoperit și indisponibilizat un autoturism căutat de autoritățile belgiene. Ieri...

FOTO INCREDIBIL. NESIMȚIREA ANULUI. Cum poți parca în acest hal?

Am văzut de-a lungul timpului extrem de multe parcări nesimțite, dar ceea ce se vede în această imagine parcă le întrece pe toate. Această...