După fuga ruşinoasă din studioul tv Realitatea, Castorică şi-a reconsiderat poziţia, terminându-şi muniţia. Având în vedere că nu mai ţine minciuna, i-au dispărut susţinătorii şi i-au murit lăudătorii. Acum Castorul încearcă busuiocul să-l dreagă, dar deja ştie o lume întreagă că rontzăilă e într-o doagă.
În weekend-ul trecut a bifat pe agenda de lucru cinci cârciumi în trei ore şi jumătate, înnecându-şi creierii în alcool de proastă calitate, şi a sfârşit prin a cânta viitorul şlagăr ce va fi lansat în curând la psihiatrie: “Mă chinuie talentul şi mă zbat ca dementul!”. Sclavii biroului castorial au încercat să-l conducă spre ieşirea din bar, dar Castorică a alunecat pe propriile bale, şi-a dat cu bornău-n dale, exclamând: ciment românesc, de dragul tău mă topesc!”
Acestui individ veros cu un caracter jegos nu-i plângem de milă, ci-l ocolim cu silă. Ani de-a rândul a dat dovadă de un sadism feroce atacând de-a valma oameni de afaceri respectabili, distrugând familii (inclusiv propria lui familie), blamând cadre din instituţiile statului, factori de decizie din conducerile municipiului şi judeţului, adversari politici, chiar şi cetăţeni de rând, singurele lui satisfacţii au fost şantajul, delaţiunea, turnătoria şi mai nou gestul care risipeşte orice semn de întrebare în privinţa sănătăţii lui mintale: autodenunţul.
Cu rânjetul infect şi capul defect, Castorul a aflat că-l aşteaptă câţiva băieţi la pârnaie să-l facă mireasă-n baie, nunta trei zile va dura, că lista mirilor e lungă, iar miresei îi vor garanta că se va distra, va ţâpuri şi va urla să se audă până la Dăbâca. Auzindu-se deja şi acolo despre Castorul cel josnic cu dosul pidosnic, amatorii de prospături îl aşteaptă cu borcanele de vaselină la îndemână, promiţându-i aplicaţii practice după metode noi la ţesuturile moi!
Marele Castor cocalar cu mecla de justiţiar, văzând că i se închid în nas toate uşile, iar zilele de libertate îi sunt numărate, cere să i se facă dreptate. Niciun judecător din ţara asta nu poate fi de partea unui ranchiunos veşnic pus pe sfadă, un castor prost grămadă. Că o fi puşcăria, că o fi psihiatria, Castorul va declara în nebunia sa: “Oriunde-aş pleca, am ajuns deja!”
