Pe vremea când era cel mai mare şi mai tare din parcare la bătut covoare, incisivul Castorică le povestea tuturor celor nevoiţi să-i asculte versiunea sa privind decăderea. Pentru eroul nostru de poveste tristă, nu conta că din cauza aberaţiilor proprii rişti să ajungi un paria. Nu conta că rişti să fii ignorat de aproape toată lumea. Cea mai mare spaimă a sa era ca nu cumva să fie ignorat de ospătari. În astfel de momente comice, avea tupeul să dea chiar şi exemple. Nu rata ocazia să-i nominalizeze pe câţiva din foştii săi colaboratori, pe care îi cataloga drept dezertori. În cele din urmă, temerile Castoriale au devenit cât se poate de reale. Din cauza comportamentului său, a ajuns să fie privit ca un nenorocit de derbedeu. Într-adevăr, până şi ospătarii se prefac că nu-l observă, preferând să se ocupe de veselă. Mai are puţină trecere doar în barurile periferice. Chelnerii îl privesc fără habar, aşteptând să facă comanda la bar. Nici măcar la ţară lumea nu-l mai înconjoară. Mai nou, Castorul ratat e complet ignorat. Decăderea vizibilă îl doare foarte tare, dar nu mai are cale de întoarcere. Dacă ar avea un minim bun-simţ, orice Castor aflat în situaţia sa ar fugi cât mai repede la Dăbâca.
