Vremea ploioasă n-a reuşit să afecteze buna desfăşurare a primei ediţii a Festivalului judeţean de dans german, care s-a desfăşurat ieri la Petreşti. Manifestarea a debutat cu parada majoretelor, însoţite de fanfară şi de ansamblurile de dans şvăbesc din Carei, Cămin, Căpleni, Ciumeşti, Petreşti, Sanislău, Tiream şi Urziceni. La paradă au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Rudolf Riedl, subprefectul Cristian Sasu, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, consilieri judeţeni, lideri ai FDG Satu Mare, în frunte cu preşedintele judeţean Johann Forstenheizler. Oficiile de gazdă au fost făcute de primarul comunei Petreşti, Otto Marchiş. Ploaia torenţială izbucnită din senin nu a împiedicat buna desfăşurare a paradei de la Muzeul şvăbesc până la zona de agrement situată în capătul comunei. Deşi s-au udat până la piele, atât oficialităţile cât şi ceilalţi participanţi la paradă au respectat traseul. Ploaia a încetat brusc în momentul în care lumea a ajuns la zona de agrement. Programul a continuat cu evoluţia ansamblurilor de dans şvăbesc din Carei, Cămin, Căpleni, Ciumeşti, Petreşti, Sanislău, Tiream şi Urziceni. La închiderea ediţiei urmau să aibă loc concertul trupei Dupla Kave din Ungaria, un bal şvăbesc şi un foc de artificii la miezul nopţii.
Szasz Lorand