Directorul general al Filarmonicii “Dinu Lipatti” Satu Mare, Rudolf Fatyol, a susţinut ieri o conferinţă de presă cu ocazia Stagiunii Centenare 2013-2014 şi a Festivalului Internaţional “Zilele Muzicale Sătmărene”. Astfel, în acest an se aniversează 100 de ani de la înfiinţarea primei orchestre simfonice sătmărene. Totodată, stagiunea va debuta cu Zilele Muzicale Sătmărene, urmând ca în municipiul reşedinţă de judeţ să ajungă nume mari ale scenei muzicale naţionale şi internaţionale.
Un secol de muzică clasică la Satu Mare
Conform celor declarate de directorul general al Filarmonicii “Dinu Lipatti” Satu Mare, Rudolf Fatyol, primul anunţ oficial care atesta înfiinţarea orchestrei sătmărene a apărut în 13 noiembrie 1913, în ziarul local “Szamos”, în timp ce prima reprezentare a avut loc în aceeaşi lună. Mai mult decât atât, ca şi o recunoaştere a valorii orchestrei, în cursul anului 1922 a ajuns la Satu Mare compozitorul maghiar Bartok Bela, pentru ca mai apoi la aniversarea unui deceniu de existenţă să concerteze la Satu Mare marele George Enescu. Una dintre cele mai mari împliniri ale ultimului an o reprezintă clarificarea sediului Filarmonicii. “Cea mai mare bucurie a noastră este că s-a clarificat situaţia juridică a sălii. Practic, s-a reuşit ieşirea din indiviziune, astfel încât aceasta a intrat în patrimoniul municipiului Satu Mare, în timp ce noi suntem chiriaşii de drept”, a declarat Rudolf Fatyol. Clădirea care adăposteşte sala Filarmonicii este o aripă a Hotelului Dacia şi a fost construită în 1902, în stilul secession. Construcţia este realizată pe zidărie portantă şi planşe din arce de cărămidă pe traverse metalice. Holul are coloane şi două scări care duc la mezanin. Sala de concerte este flancată de colonade. Cupola este bogat ornată şi pictată în elemente de mozaic floral. Capacitatea sălii este de 400 locuri şi are o acustică excelentă, care o situează între primele cinci săli de concerte din ţară. În 1947 în Satu Mare s-a reorganizat „Societatea filarmonică”, iar din 1949 aceasta a devenit „Orchestra simfonică de stat Satu Mare”. Din 1991a primit oficial denumirea de Filarmonica “Dinu Lipatti”.
O lună de concerte la Satu Mare şi Carei
Conform aceleiaşi surse, Zilele Muzicale Sătmărene se vor întinde pe parcursul unei luni. Concret, vor debuta în 26 septembrie şi se vor finaliza în 24 octombrie. Concertul inaugural “Best of Bijuterii Muzicale” îl va avea ca dirijor pe directorul artistic Franz Lamprecht, în timp ce dirijorul nipon Shinya Ozaki va conduce deschiderea de stagiune, urmând să o aibă ca prim-solistă pe pianista Lavinia Ardelean. De asemenea, joi, 3 octombrie, la Satu Mare şi vineri, 4 octombrie, la Carei va concerta Orchestra de Cameră Ungară din Budapesta, avându-l ca solist pe Rudolf Fatyol, pentru ca mai apoi, în 8 octombrie, să revină la Satu Mare Budapest Sax Quartett. În data de 15 octombrie vor ajunge la Satu Mare violonistul Rudolf Leopold şi pianista Raluca Ştirbăţ, în timp ce pe 20 octombrie este programat la Carei un recital Brahms, susţinut de către violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Josu Okinena. Ultimul recital va fi dedicat împlinirii a 200 de ani de la naşterea celebrilor compozitori Richard Wagner şi Giuseppe Fortunino Francesco Verdi, avându-l ca dirijor pe Horvath Joszef, alături de soprana Liana Podlovschi şi baritonul Balla Sandor.
Ciprian Bâtea