More

    PDL Călineşti-Oaş, sub cizma lui Marian Valer

    castorel01

    În Organizaţia comunală Călineşti-Oaş a PDL se întâmplă lucruri desprinse din altă lume. Din câte se pare, democrat-liberalii din comună nu mai răspund politic în faţa conducerilor judeţeană şi centrală a PDL, ci, în mod incredibil şi total iresponsabil, în faţa senatorului nimănui Marian Valer. Aşa se face că în cursul zilei de sâmbătă, la ordinul telefonic al încă senatorului Marian Valer, consilierii locali ai PDL, alături de alţi membri marcanţi ai organizaţiei locale, au răspuns ca la aport la comanda aşa-zisului parlamentar. Chestionaţi telefonic, prim-vicepreşedintele naţional al PDL, Andreea Paul, şi preşedintele judeţean al PDL, Petre Mureşan, au declarat că nu au ştiut nimic de această întâlnire. În orice caz, Petre Mureşan a promis că va da de pământ cu democrat-liberalii din Călineşti-Oaş. Şi ca gluma proastă să fie completă, senatorul nimănui i-a făcut pe cei zece “trădători” să stea în expectativă mai bine de câteva ore, aşteptând cuminţi ordinul noului lor stăpân. O astfel de metodă este foarte des folosită de Marian Valer pentru a-şi dociliza adepţii. Şi se pare că i-a reuşit cu vârf şi îndesat. Cu atât mai grav cu cât Marian Valer a şters pe jos cu PDL ani în şir! Încâlcite mai sunt căile politicii în Călineşti-Oaş!

    PDL-iştii din Călineşti au un nou stăpân
    Senatorul nimănui Marian Valer i-a convocat (a se citi le-a ordonat) pe consilierii PDL din Călineşti-Oaş la o şedinţă de lucru, în care democrat-liberalii erau invitaţi să sifoneze tot ce ştiu. Deşi întâlnirea era preconizată pentru “primele ore ale dimineţii”, senatorul nimănui i-a ţinut în suspans pe noii săi fani. I-a sunat doar în jurul orei 13.00, după ce a pornit din Satu Mare, iar după câteva minute de la apelul izbăvitor PDL-iştii şi-au făcut apariţia pe rând la locul întâlnirii. Mai exact, un local din Călineşti-Oaş. După ce au sosit cuminţi unul câte unul, la vreo 20 de minute distanţă a apărut şi noul lor stăpân, şi anume Marian Valer, alături de redactorul-şef al aşa-zisului săptămânal, editat în clandestinitate, Gazeta de Satu Mare, Bledea Mihai. Nimeni altul decât majordomul senatorului, care îl însoţeşte pe parlamentarul nimănui în toate cotloanele judeţului, de cele mai multe ori până la ore târzii în noapte.

    castorel02PDL-iştii, unul şi unul
    Toată floarea cea vestită a Organizaţiei Comunale Călineşti-Oaş a PDL a răspuns ordinelor transmise de senatorul nimănui. Capete de afiş au fost preşedintele Organizaţiei Comunale Călineşti-Oaş a PDL, Ion Pulbere, şi viceprimarul Primăriei Călineşti-Oaş, Dinu Vasile Birtoc. Cu alte cuvinte, două persoane pe care Marian Valer, prin sclavul său de presă Mihai Bledea, le-a făcut praf în mai multe ocazii, semn că sunt fericiţii posesori a unor coloane vertebrale extrem de flexibile, care se apleacă după cum bate vântul intereselor. Printre consilierii democrat-liberali prezenţi la fatidicul moment s-au mai numărat Nelu Cardoş, Vasile Bota, Marinel Ciora şi Vasile Goja. Nu au lipsit nici membrii sau simpatizanţii democrat-liberali Fane Iacob, Ioan Ghirman, Gheorghe Cordoş sau Iacob Pulbere.
    Surse bine informate din interior susţin că în schimbul unor acţiuni jurnalistice (cel mai probabil şantaje prin presă) pe care ar urma să le facă Marian Valer, prin valetul său Bledea Mihai, încă senatorul aşteaptă o contribuţie financiară consistentă, cel mai probabil fondurile urmând a fi direcţionate către editarea în clandestinitate a săptămânalului (mai nou bilunar din lipsă de bani) Gazeta de Satu Mare. O altă parte din bani vor acoperi, mai mult decât probabil, notele de plată bine încărcate cu băuturi spirtoase, pe care cuplul clandestin Marian Valer – Bledea Mihai le ingurgitează tot mai des în cantităţi astronomice. Miroase a şantaj prin presă şi a alcoolism notoriu.

    Conducerea PDL nu ştie nimic
    Contactat telefonic, prim-vicepreşedintele naţional al Partidului Democrat-Liberal, deputatul Andreea Paul, a precizat că nu ştia nimic de această întâlnire, arătându-se sceptică asupra posibilităţii ca membrii PDL să răspundă apelului senatorului Marian Valer, cu care liderul PDL are mai multe procese  pe rolul instanţelor de judecată. Deputatul Andreea Paul a declarat că va lua legătura cu conducerea Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PDL şi cu cea a Organizaţiei Comunale Călineşti-Oaş a PDL pentru a face lumină în acest caz.
    Mult mai tranşant s-a dovedit a fi preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Democrat-Liberal, Petre Mureşan. “Dacă ceea ce spuneţi dumneavoastră este adevărat şi acea întâlnire a avut loc, am să dau de pământ cu cei vinovaţi. Dar prima dată am să iau legătura cu preşedintele Organizaţiei PDL Călineşti-Oaş şi cu unul dintre consilieri pentru a face lumină în acest caz. Dacă totuşi s-au întâlnit, trebuie să vedem care a fost subiectul discuţiilor”, a precizat Petre Mureşan. De altfel, liderul judeţean al PDL este cunoscut pentru aversiunea pe care o are faţă de Marian Valer, care l-a atacat pe Petre Mureşan în cel mai ordinar mod cu putinţă. Se pare că democrat-liberalii din Călineşti-Oaş nu dau nici doi bani pe liderii lor. Pentru a uşura munca liderilor judeţeni ai PDL, îi informăm că la întâlnirea cu pricina a participat chiar preşedintele Organizaţiei Comunale Călineşti-Oaş a PDL, Ion Pulbere, în timp ce consilierul invocat, cel mai probabil Dinu Vasile Birtoc, a fost chiar unul dintre cei mai docili la ordinul senatorului nimănui.

    calinestiMarian Valer, un mercenar patologic
    Marian Valer, ajuns senator al României din pură întâmplare, s-a dovedit a fi un mercenar patologic, care a parazitat ani la rând pe spatele unor binefăcători, pe care i-a atacat fără nici cea mai mică remuşcare. Specialiştii ar putea încadra astfel de apucături cu o lejeritate debordantă în sfera afecţiunilor de natură psihiatrică. Pentru a fi şi mai exacţi, după ce a folosit cele mai crunte calomnii la adresa Partidului Democrat-Liberal, atacând orbeşte orice lider marcant sau mai vocal, fie la nivel naţional, judeţean sau local, acum Marian Valer a ajuns să ceară bani de la cei mitraliaţi pentru a profera calomnii împotriva altor persoane. Obedienţa democrat-liberalilor din Călineşti-Oaş este una orbească având în vedere că s-au lăsat manipulaţi în cel mai ordinar mod posibil de către încă senatorul Marian Valer. Poate că cei din Călineşti-Oaş au uitat cum Marian Valer le-a atacat în mod crunt prefectul, la acea dată Radu Giurcă, pe fostul lor lider şi deputat Ioan Holdiş, incendiind chiar şi un portret al fostului preşedinte de facto al PDL, şi anume Traian Băsescu. Iar mai nou pe prim vice-liderul lor naţional deputatul Andreea Paul şi pe liderul lor judeţean Petre Mureşan. Dar se pare că cei din PDL Călineşti-Oaş nu dau nici măcar o ceapă degerată pe liderii lor. În orice caz, îi informăm de pe acum că senatorul nimănui este un hrăpăreţ şi că nu se va mulţumi să le ceară bani o singură dată, ci îi va termina pur şi simplu. Istoria nu minte şi este plină de exemple în acest sens.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE