“Bijuterii muzicale”, din nou pe scena Filarmonicii sătmărene

Îndrăgita serie de concerte “Bijuterii muzicale” revine în programul Zilelor Muzicale Sătmărene. Concertul de azi, începând cu ora 18.30, îl are la pupitrul orchestrei Filarmonicii “Dinu Lipatti” pe directorul ei muzical, maestrul Franz Lamprecht, cel care a fost şi la deschiderea Festivalului “Zilele Muzicale Sătmărene”. Solistă va fi soprana Sylvia Wieland de la Teatrul de stat din Schleswig-Holstein, specializată în opera mozartiană şi roluri de operetã. A studiat la Academia de muzică din München şi este o colaboratoare constantă a Filarmonicii din Hamburg. Programul serii cuprinde miniaturi orchestrale şi arii de operă şi operetă, din lucrările unor mari compozitori, precum Liadow, Leoncavallo, Schrammel, Lehar, Wagner, Strauss-fiul, Abreu, Ceaikovski, Parton, Theodorakis, Naulais şi surprize. La acest spectacol este valabil abonamentul cu nr. 5, iar cei care nu posedă abonament îşi pot procura bilete de la casieria filarmonicii. Acest program va fi prezentat şi în Germania la începutul lunii noiembrie. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand