În Sala de Expoziţii a Castelului Karolyi din Carei a avut loc ieri vernisajul expoziţiei de arte vizuale a Asociaţiei Artiştilor Plastici Satu Mare. Moderatoarea evenimentului a fost Monica Keresztesi, vicepreşedintă a Asociaţiei Artiştilor Plastici Satu Mare. Au mai luat cuvântul directorul Direcţiei de Cultură a municipiului Carei, Bogdan Georgescu, şi preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Satu Mare, Gergely Csaba, care a prezentat pe scurt lucrările expuse şi pe creatorii acestora. Soţii Lorincz Tunde şi Lorincz Szilveszter au creat o atmosferă medievală prin intermediul superbelor melodii specifice secolelor XV-XVII, interpretate pe parcursul vernisajului.
Expoziţia reuneşte 80 de lucrări de pictură, grafică, fotografie, sculptură, lucru manual şi goblen realizate de 31 de artişti plastici sătmăreni: Bakos Szilvia, Belanszki Demko Beata, Vasile Bordaş, Alexandra Cherecheş, George Dan, Vasile Dragoş, Dulanyi Agi, Ecaterina Estan, Erli Maria Tunde, Ecaterina Foriş, Gergely Csaba, Silvia Ghitta, Margareta Guga, Jenei Greta, Monica Keresztesi, Vasile Koter, Lakatos Miklos, Leiher Nora, Vasile Marina, Cristina Moldovan, Nyaradi Eniko, Giorgiana Păduraru, Podolyak Vilmos, Mircea Ruştiuc, Maria Sabău, Vasile Sabău, Szekeres Szabolcs, Szodoray Paradi Hajnalka, Dan Tămăşan, Ştefan Tillinger, Vidami Klara, Zilahi Kato Klara şi Bihari Beatrix Beata din Budapesta. Lucrările abordează teme variate, având în vedere personalităţile diferite şi complexe ale artiştilor, care folosesc tehnici dintre cele mai diverse în procedeul creaţiei. Putem observa peisaje, portrete, natură moartă, sculptură în lemn cu diverse semnificaţii mitologice. Expoziţia actuală, care este ultimă din seria expoziţiilor de toamnă, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici Satu Mare, poate fi vizitată între 20 şi 27 octombrie 2013, conform programului Muzeului Municipal din Carei.
Szasz Lorand