Electoratul dreptei politice, acela care este interesat şi doreşte o revigorare a acestei părţi a spectrului politic de la noi din ţară, asistă în aceste zile la un spectacol ce pare lipsit de logică şi, tocmai de aceea, greu de înţeles. În loc să găsească un limbaj comun amiabil, inevitabil în contextul şi cu pretextul unificării despre care s-a tot vorbit, liderii dreptei se faultează dur cu entuziasm. Iar în hărmălaia generală a ripostelor vocale îndemnurile celor care recomandă deschidere în gândire şi prudenţă în declaraţii rămân neauzite din cauza orgoliilor, de cele mai multe ori fără acoperire.
Cel mai amuzant pare Vasile Blaga, care a început să semnalizeze îndepărtarea de Traian Băsescu prin afirmaţii de genul “vremea în care deciziile se făceau printr-un telefon a trecut”. Cine proceda în acest mod este cât se poate de limpede, aşa că, încercând să-şi facă jocul, Vasile Blaga a îndepărtat de la masa negocierilor partidele mici de dreapta , respingând astfel soluţia sugerată de jupânul din Deal, cea a unei fuziuni înainte de alegerile europarlamentare. Etapei în care s-a reuşit desprinderea PDL de liderul său de odinioară îi urmează cea în care Vasile Blaga tatonează terenul la PNL, şi nu la celelalte formaţiuni de dreapta.
Iar discuţiile vizează susţinerea, în turul doi, a celui mai bine plasat dintre candidaţii celor două partide în cursa pentru Cotroceni şi constituirea unei majorităţi guvernamentale PDL-PNL. Şi, ca dovadă că idilele politice nu se nasc greu, liderul liberalilor, Crin Antonescu, a declarat recent, la B1TV, că este interesat de electoratul care a fost cândva al lui Traian Băsescu.
Se spune, pe bună dreptate, că în politică este posibil orice, dar chiar aşa fiind, în acest caz câteva semne de întrebare se cuvine să capete răspuns. Astfel, calculul lui Blaga de a se alia cu Crin Antonescu şi cu PNL în turul doi al prezidenţialelor ar putea fi în măsură să dea un preşedinte şi/sau o majoritate parlamentară. Dar ce se întâmplă dacă din electoratul PDL se scade electoratul lui Băsescu, adică cei care nu vor accepta pentru că nu vor înţelege de ce Blaga îi duce într-o direcţie necunoscută lor? În acelaşi timp, ne putem întreba retoric ce şanse au partiduleţele care se înghesuie revendicându-se de dreapta, fără PDL şi, evident, fără PNL, care nu se pot ocoli când se pune problema unei drepte autentice menite să reprezinte o forţă politică demnă de băgat în seamă?
Permiţându-ne o concluzie, vom spune că dreapta politică din România se dovedeşte incapabilă să înveţe ceva din propriile eşecuri, mai vechi şi mai noi. Certurile între partide au scos PNŢCD de la guvernare şi în 2000 din Parlament. Orgoliile au făcut ca ARD să nu convingă la alegerile din 2012. Iar ceea ce se întâmplă în prezent nu este deocamdată decât un dans lent pe nisipuri mişcătoare.
Voicu D. Rusu