Încep lucrările la staţiile de epurare din Negreşti şi Livada

conferinta-apaserv

Problemele legate de calitatea apelor uzate în oraşele Negreşti Oaş şi Livada vor fi rezolvate până în 2015. Conducerea Apaserv a semnat ieri contractul pentru reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare a apelor uzate din Negreşti şi construcţia unei staţii de epurare în Livada. Proiectul are în vedere îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Primarii din Negreşti şi Livada, optimişti
După ce ani buni locuitorii din cele două oraşe s-au confruntat cu dificultăţi în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă şi dificultăţi în materie de canalizare, primarii celor două localităţi au fost prezenţi ieri la semnarea contractelor pentru îmbunătăţirea sistemului de apă şi canalizare. Primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, a declarat că aceste lucrări de modernizare şi extindere sunt deosebit de importante pentru localitatea pe care o conduce deoarece vor îmbunătăţi calitatea vieţii şi voravea apă potabilă nu doar pe hârtie. Edilul şef s-a arătat încrezător că, până în 2015 , Negreştiul va avea staţie de epurare şi filtrare, iar oraşul va putea deveni unul cu adevărat european. Primarul oraşului Livada, Arthur Piricsi, aşteaptă să se lege şi celelalte localităţi din împrejurimi la reţeaua de apă şi le-a mărturisit contractorilor că abia aşteaptă să vadă utilajele la lucru.

Termene de execuţie stricte
Contractul semnat ieri are termene de execuţie extrem de stricte. În cazul în care lucrările nu sunt finalizate în termen de 2 ani, cheltuielile nu vor mai fi eligibile pentru decontare şi vor trebui suportate din buzunarul propriu. Tocmai de aceea, directorii firmelor care au câştigat licitaţia vor beneficia de tot sprijinul autorităţilor locale pentru avizele necesare. Directorul Radu Cosaşu a declarat că firma sa are multă experienţă în domeniu, experienţă pe care vrea să o valorifice realizând aceste lucrări, adăugând că sprijinul autorităţilor locale este esenţial pentru îndeplinirea obiectivelor. Directorul societăţii Apaserv Satu Mare, Dan Stegerean, a declarat că, dată fiind importanţa proiectului şi suma alocată de peste 15.000.000 de lei, toate instituţiile implicate vor colabora astfel încât predarea să se facă la termen.
Contractul semnat ieri face parte din proiectul “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”, care are o valoare totală de 433.519.445 de lei şi care implică modernizări şi construcţii în 14 localităţi sătmărene. După terminarea proiectului, Satu Mare va deveni unul dintre primele judeţe din ţară care dispune de un sistem modern de apă şi canalizare, ce corespunde tuturor normelor europene de mediu.

Silvia Spanciu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ANUNŢ PRIVIND INTENŢIA DE ELABORARE A PLANULUI URBANISTIC ZONAL

ANUNŢ PRIVIND INTENŢIA DE ELABORARE A PLANULUI URBANISTIC ZONAL  CONSTRUIRE CASĂ DE LOCUIT P+M SATU MARE STR CIREȘILOR NR. CADASTRAL 182570 Iniţiator / beneficiar NEMET SANDOR   Publicul este invitat...

TRAGEDIE. Al doilea DECES din Satu Mare a unui pozitiv cu COVID-19. De data asta e vorba de o FEMEIE

Veștile bune se împletesc cu cele proaste. Dacă mai devreme anunțam că al doilea pacient confirmat pozitiv cu coronavirus s-a vindecat, din păcate, acum...

VALERIU IOAN. EDITORIAL. Jurnal de campanie de pe frontul bătăliei anti COVID 19

Din fericire, Domnul ne scoate în față exemple de oameni buni, de oameni care aleg sacrificiul și renunțarea chiar la propria viață pentru salvarea...

BUCURIE. Al doilea OȘAN s-a VINDENCAT de COVID-19. A RĂPUS boala deși avea și ALTE BOLI

Veste foarte bună pentru cetățenii județului Satu Mare, în general, și a locuitorilor din Țara Oașului, în special. Al doilea pacient diagnosticat cu COVID-19...

Măsuri SUPLIMENTARE împotriva CORONAVIRUS luate la Primăria Satu Mare. Valabile din 1 aprilie

Pentru  protejarea populației de infectarea  cu virusul COVID-19 şi în urma măsurilor luate de autoritățile centrale, Primăria Municipiului Satu Mare anunță următoarele măsuri: Se suspendă...