More
    spot_img

    Moldoveancă de 89 de ani prinsă cu acte false la Petea

    Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Petea au depistat o femeie în vârstă de 89 de ani, din Republica Moldova, care intenţiona să iasă ilegal din România folosind o carte de identitate falsă. Astfel, în cursul serii de duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu-Mare, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean român, şofer al unui autoturism în care se afla ca pasager o femeie care, la controlul de frontieră, a prezentat o carte de identitate românească. Poliţistul de frontieră care a efectuat controlul actului de identitate a constatat că acesta nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, documentul fiind fals total.
    În urma verificărilor efectuate, lucrătorii PF au stabilit că femeia care a prezentat documentul fals are 89 de ani, este din Republica Moldova şi a intrat legal în România, aceasta deţinând o adeverinţă prin care se atestă faptul că a redobândit cetăţenia română. În cadrul cercetărilor, femeia a declarat că intenţiona să meargă la fiica ei, aflată în Italia. În acest sens, cealaltă fiica a ei, aflată în Republica Moldova, i-a procurat, prin intermediul unei persoane a cărei identitate nu o cunoaşte, documentul de identitate românesc. Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria acesteia, ea fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea, uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale.
    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE