More

    Motociclist rănit grav într-un accident la Carei

    Un grav eveniment rutier s-a produs duminică pe strada Corneliu Coposu din municipiul Carei, care s-a soldat cu accidentarea gravă a unui motociclist. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că Zsolt K., în vârstă de 32 de ani, fără ocupaţie, din Carei, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen pe fondul neacordării priorităţii de trecere, a intrat în coliziune cu motocicleta marca Suzuki condusă de un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Căpleni. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a motociclistului, care a fost transportat la Spitalul Municipal Carei în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Tot în cursul zilei de duminică, poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Valea Vinului l-au depistat în trafic pe Ioan M., în vârstă de 34 de ani, din Pomi, care a condus autoutilitara marca Seat Terra, în localitatea Borleşti, în timp ce se afla în stare de ebrietate. Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul respirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Satu Mare, în vederea recoltării probelor de sânge.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE