More



    Noutăţi la ajutoarele pentru încălzire

    balajSătmărenii care vor beneficia în acest an de subvenţie pentru încălzire vor avea parte de o mică supriză plăcută. Faţă de anul precedent, subvenţia de încălzire pentru gaz şi lemne va fi majorată, în medie, cu circa 6%. De asemenea, începând din acest an vor fi acordate subvenţii şi pentru cei cu venituri mici care-şi încălzesc locuinţele cu curent electric. Ajutorul pentru încălzire a fost majorat cu circa 6% faţă de anul precedent. Potrivit şefului Biroului Prestaţii Sociale din cadrul SPAS Satu Mare, Adrian Bălaj, prin această majorare se are în vedere acoperirea creşterii preţului la gaze naturale. Astfel, dacă pentru cei care au venituri de până la 155 de lei/persoană, cuantumul ajutorului rămâne la 262 de lei/lună, pentru cei cu venituri cuprinse între 155 şi 210 lei ajutorul creşte de la 162 de lei la 190 de lei, pentru cei între 210 şi 260 de lei, ajutorul creşte de la 137 la 150 de lei, iar pentru cei cu venituri cuprinse între 260 şi 310 lei ajutorul creşte de la 112 la 120 de lei.  De asemenea, cresc şi ajutoarele persoanelor cu venituri cuprinse între 310 şi 355 lei, de la 87 la 90 de lei, a celor cuprinse între 355 şi 425 lei, de la 62 la 70 de lei, între 425 şi 480 lei de la 44 la 45 de lei, a celor între 480 şi 540, de la 31 la 35 de lei, precum şi a celor cu venituri curpinse între 540 şi 615 lei/persoană, de la 19 la 20 de lei.
    Totodată, începând din acest an se introduc ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu energie electrică. Pentru acestea, limitele de venituri până la care vor fi acordate sunt aceleași ca și în cazul ajutoarelor pentru gaze naturale și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, limita superioară fiind de 615 lei/persoană. Ajutoarele variază între 240 pentru familiile/persoanele cele mai sărace cu venituri până la 155 lei/persoană și 48 lei pentru persoanele cu venituri de până la 615 lei/persoană. Aceste sume acoperă între 100% și 20% dintr-un consum maxim de aproximativ 16 kwh/zi.
    Pentru obținerea acestor ajutoare, solicitanții vor prezenta la SPAS Satu Marte o cerere însoțită de documente justificative privind componența familiei, veniturile realizate și situația juridică a locuinței. “Ancheta socială va fi obligatorie pentru solicitarea ajutorului de încălzire cu energie electrică pentru a evita acordarea de ajutoare pentru mai multe sisteme de încălzire utilizate în aceeași gospodărie”, a precizat Adrian Balaj. Potrivit acestuia, cei mai mulţi solicitanţi pentru acest ajutor vor fi ocupanţii locuinţelor sociale de pe străzile Ostrovului, Toamnei şi Crângului. Deocamdată nu se ştie cu certitudine de când vor putea fi depuse cererile pentru ajutoarele la încălzire. În prezent sunt aşteptate normele metodologice de aplicare a legii precum şi formularul tip de cerere. Aceste formulare vor putea fi luate gratuit de la SPAS la o dată care va fi anunţată ulterior.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE