More
    spot_img

    Paisprezece premiere la secţia română a Teatrului de Nord

    teatru

    La Teatrul de Nord Satu Mare s-a desfăşurat ieri o conferinţă de presă care a avut ca temă programul spectacolelor la secţia română a Teatrului de Nord. La întâlnirea cu presa locală au participat directorul general interimar Sorin Oros, directorul artistic al secţiei române, Andrei Mihalache, actriţa Carmen Frăţilă şi secretarul literar Mona Caiţa. Cu această ocazie au fost prezentate cele 14 premiere care vor avea loc în acest sezon, precum şi cei patru noi ai actori ai secţiei române.

    Carmen Frăţilă, PR-ul secţiei române
    În cadrul conferinţei de presă, directorul general Sorin Oros a declarat că actriţa Carmen Frăţilă va fi noul purtător de cuvânt al secţiei române a Teatrului de Nord Satu Mare şi pentru a nu mai exista probleme în privinţa comunicatelor de presă trimise de către Teatrul de Nord. În altă ordine de idei, acesta a dorit să răspundă acuzaţiilor aduse de către anumite persoane cum că participă la cursuri la Bucureşti, însă acestea sunt obligatorii conform ordonatorului principal de credite care sunt Primăria Municipiului Satu Mare şi Consiliul Local Satu Mare. Tot în cadrul conferinţei de presă, Sorin Oros a mai adăugat faptul că în cât mai scurt timp se vor muta la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde condiţiile sunt foarte bune, întrucât există încălzire, mai ales că la Teatrul de Nord sunt mari probleme cu centrala, care este veche de şapte ani şi există riscul unei explozii.
    Preţurile abonamentelor şi biletelor pentru această stagiune este neschimbat. Astfel, abonamentul Premieră “Ştefan Mareş” este de 100 lei, pentru adulţi este de 50 de lei, cel pentru pensionari- 30 lei, pentru elevii claselor IX-XII şi studenţi- 25 lei, pentru elevii claselor V-VIII, I-IV şi grădiniţe- 15 lei, iar abonamentul Insomnia-30 lei. Biletele sunt următoarele. premieră- 30 lei, adulţi – 18 lei, elevi, studenţi, pensionari – 12 lei, elevii claselor IV şi preşcolari – 7 lei , spectacole de studio – 12 lei.

    Stagiune bogată în spectacole
    Prima premieră din cadrul stagiunii 2013-2014 va fi “Meşterul Manole”, de Viorel Cacoveanu, în regia lui Andrei Mihalache, şi se va juca duminică, începând cu ora 19.00, în Sala Mare. O altă premieră, de data aceasta destinată elevilor claselor I-IV şi grădiniţe, “Capra cu trei iezi şi iedul cu trei capre”, adaptare după Ion Creangă şi Octav Pancu-Iaşi, în regia lui Andrei Mihalache, se va juca în 17 octombrie, de la ora 11.00, tot în Sala Mare. În data de 27 septembrie va avea loc premierea piesei “Profesorul de franceză”, de Tudor Muşatescu, în regia lui Andrei Mihalache şi care s-ar putea juca la Casa de Cultură a Sindicatelor. Alte premiere din cadrul acestei stagiuni sunt: “Woyzeck”, de George Buchner, “Păcală”, după Slavici şi Creangă, “Moartea albă”, de Sorin Oros, “Domnişoara Iulia”, de August Strindberg, “Mica sirenă”, de Andersen, “YoM Kippur” de Hanna Azoulay Hasfari, “Jack şi vrejul de fasole”, de Joseph Jacobs, “Iona”, de Marin sorescu, “Prah”, de Spiro Gyorgy”, “Clinica sinucigaşilor”, de Gabriela Mihalache şi “Jos Cortina!” spectacol de Commedia dell-arte la închiderea stagiunii, iar fragmente din acestea se vor juca şi înaintea premierelor în aer liber.
    Teatrul de Nord a fost selecţionat la Festivalul Naţional de Teatru cu piesa “Paparazi”, de Matei Vişniec, care se va juca în 29 octombrie la Teatrul de Nord, respectiv în 31 octombrie şi 1 noiembrie la Teatrul de Comedie. O noutate în cadrul acestei stagiuni vor fi patru piese de teatru de păpuşi realizat de Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj-Napoca, acestea find: “Hansel şi Gretel”, “Crăiasa Zăpezii”, “Albă ca zăpada” şi “Dănilă Prepeleac”. Iar cei patru actori noi ai secţiei române a Teatrului de Nord Satu Mare sunt: Andrei Stan, Lidia Cuteanu, Cristian Iorga şi Ioana Chereji.

    Pavel Prodaniuc

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE